Cadou de Florii pentru rezidentele Centrului Terapeutic Lotus din cadrul Penitenciarului Gherla

După o lungă perioadă în care activitățile cu persoane din exterior au fost restricționate din cauza pandemiei, în ajun de Florii sau de sărbătoarea Paștelui pentru catolici și reformați, la Penitenciarul Gherla s-a derulat, pentru rezidentele Centrului Terapeutic Lotus și familiile acestora, atelierul cu familia – „Primăvara începe cu voi”.

Revederea cu familia a avut o încărcătură emoțională copleșitoare și a fost considerată de către rezidente asemeni unui cadou primit cu ocazia sărbătorilor. Bucuria revederii celor dragi este foarte greu de cuprins în cuvinte, mai ales că pandemia a restricționat și vizitele normale ale celor dragi pe o perioadă de 2 ani” – precizează comisar șef de poliție penitenciară Iulian – Marin Țiple, directorul Penitenciarului Gherla.

La întâlnire au participat 18 rezidente din Centrul Terapeutic Lotus și 38 de membrii ai familiilor acestora, care „s-au îndulcit” cu produse oferite de Asociația Oastea Domnului.

Desfășurarea unor astfel de activități în interiorul penitenciarului este destinată menținerii legăturii cu familia, cunoașterii membrilor familiei și oferirii de informații acestora despre modalitățile de suport pe care le pot acorda celor întemnițați după punerea în libertate.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut