Cabane din Mărișel, distruse de un incendiu

Forțe din trei subunități de intervenție ale ISU Cluj au fost alertate miercuri dimineața, în jurul orei 5:50, ca urmare a unui incendiu anunțat la o cabană din localitatea Mărișel.

Pompierii au găsit cabana în ardere generalizată, iar flăcările se extinseseră deja și la o a doua cabană.

„Având în vedere că arderea se manifesta generalizat, în momentul sosirii pompierilor, în ciuda eforturilor depuse, cele două cabane, dintre care una era formată din două apartamente (duplex), au fost distruse în totalitate de flăcări. Lichidarea tuturor focarelor incendiului a durat mai bine de trei ore, fiind vorba de imobile ce totalizau o suprafață de cca 500 mp, unul fiind construit pe structură de lemn. Au urmat operațiunile de înlăturare a efectelor negative, precum și cercetările preliminare pentru stabilirea cauzei incendiului” – a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maior Andrei Biriș.

Potrivit acestuia, cea mai probabilă cauză a incendiului ar fi un aparat electrocasnic defect (plită electrică).

Din primele date, se pare că nu se aflau persoane în cele două cabane în momentul izbucnirii incendiului. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.