Buimăceala lui Băsescu

ILIE CĂLIAN

Nu mi-aş fi imaginat că Băsescu va ajunge în acest hal de iresponsabilitate (unii sugerează c-ar fi vorba doar de o senilitate precoce), în care să recunoască, nesilit de nimeni, că a manevrat, de aproape zece ani, întregul sistem al Justiţiei şi Procuraturii.

Adică, în condiţiile în care el însuşi a mărturisit că a pus la punct un „sistem” de numiri în Procuratură şi, pe de altă parte, că, avînd „calitatea” de membru al CSM, putînd prezida şedinţele acestuia, a putut influenţa hotărîrile şi, din nou, sistemul de lucru, adică regulamentele interioare, a dirijat efectiv întreaga Justiţie, mă întreb dacă, în aceste momente, Băsescu mai are luciditatea necesară unui preşedinte al ţării.

Cei care continuă să-l considere pe Băsescu un mare geniu al politicii româneşti (eu mi-am exprimat permanent „rezerva” în legătură şi cu inteligenţa sa, şi cu „pregătirea” sa, ca să nu mai zic de cumplita lui incultură generală) trebuie să găsească explicaţii credibile pentru faptul că Băsescu, la un anume post t.v., se înfierbîntă, scapă caii şi începe să mărturisească public – e un fel de a spune, că nu are el capacitatea de a fi sincer nici măcar cu el însuşi – adică, să recunoască un lucru pe care l-a tot negat: anume, că el a intervenit permanent în justiţia română. În ultimele săptămîni, Băsescu a recunoscut că, pînă şi în cazul „Papici”, a intervenit pe lîngă ministrul Justiţiei şi pe lîngă procurorul general pentru a-l păstra în funcţie pe „preferatul” după ce anterior făcuse acelaşi lucru pentru alţi procurori şi judecători.

Dar cea mai importantă mărturisire a lui Băsescu – evident, dacă ar fi avut un pic de putere de judecată, ar fi fost atent la ce spune – a fost aceea că el a pus la punct, împreună cu Monica Macovei, în 2006, un „sistem”, o „regulă”, adică nu o lege, care să asigure funcţionarea Procuraturii şi, apoi, a CSM, după dorinţa lui – un sistem aşa de bine pus la punct, încît, după propriile-i vorbe, nu avea nevoie să mai discute cu vreun Papici, pentru că funcţiona „sistemul”: adică Morar sau Kövesi ori cei din CSM sau de la CCR acţionau ca nişte roboţi programaţi dinainte de Băsescu. Nu că n-am fi observat acest lucru. L-am observat, cel puţin aceia pe care ne interesa ce se întîmplă în ţară. Dar acum avem recunoaşterea publică a lui Băsescu. Probabil, mîine o să nege ce a spus săptămîna trecută, în cunoscutul său stil: cel mai mare mincinos dintre toţi politicienii români din secolul XIX pînă azi (că despre ceilalţi nu avem dovezi scrise, şcoala şi scris-cititul nefiind o preocupare pentru elita boierilor români, şi nici a Bisericii de atunci). Că va continua să mintă nici nu prea contează – ne-am obişnuit. Mai important este ce va „scăpa”, ce va recunoaşte, în bîiguiala sa, în care găsim minciuni grosolane, dar şi adevăruri pe jumătate. (Minciuna prin omisiune n-a inventat-o Băsescu – el doar ştie s-o folosească mai des decît alţi politicieni români – morţi sau în viaţă.)

Dar problema reală este alta: ce-l va fi determinat pe Băsescu să facă asemenea gafe – cum n-a mai făcut. Adică, niciodată, ca pînă acum, n-a luat-o pe arătură în aşa hal, încît oricine să se întrebe dacă mai vede bine drumul pe care-şi îndrumă boii. Ar fi o singură explicaţie: s-a grăbit, în pijama, să-şi ia adio de la PDL. Era singur în dormitor şi îşi va fi imaginat te miri ce. Vreo Albă-ca-Zăpada? Vreo brunetă focoasă? Cert este că Partidul său „de suflet”, Mişcarea Populară, nu a „prins”. Aşa se explică şi furia cu care îl atacă pe Predoiu, fostul ministru al Justiţiei, pe care l-a tot corcolit pînă acum (cu preţul numirii de către acesta a lui Morar la cîrma DNA, cum Băsescu a afirmat fără să-l roage nimeni). Mai mult, în pofida ameninţărilor lui Băsescu, structura din „teritoriu” a PDL pare să se fi solidarizat cu Vasile Blaga (cu un electorat de circa 14%). Asta înseamnă că nicicum „poporul PDL” nu va vota masiv cu Mişcarea Populară, adică cu Traian Băsescu. Într-o asemenea perspectivă, nu e de mirare că bravul Căpitan face afirmaţii care demonstrează limpede că a acţionat mereu anticonstituţional. Ei, şi?! E adevărat că a fost reales cu 5,1 milioane de voturi şi a fost demis, la referendum, cu 7,4 milioane de voturi. (Dacă cineva mai spune că s-au furat voturi la referendum, cu aceeaşi îndreptăţire voi spune că s-au furat voturi la alegerea lui Băsescu: tot rămîne o diferenţă!)

Şi, dacă, pînă la urmă, încăpăţînarea paranoidă a lui Băsescu de a se crampona pînă în ultima secundă de tronul său o înţeleg, mi-e mai greu să-i înţeleg pe cei care vor să se prăbuşească odată cu el: în ultimă instanţă pe Băsescu nu-l mai interesează – dar gogomanii ăştia ce gîndesc despre viitorul lor?!