Bugetaţii = prădătorii bugetului

Nu cred că, undeva în lumea asta mare, mai există vreun colţişor unde bătaia de joc faţă de banul public este mai mare decât în Ţărişoară. Evident că birocraţia produce birocraţie, dar statele au grijă să echilibreze balanţa şi să reinstaureze ordinea.

Nu-mi poate ieşi din minte ţâpuritura după care „vrem o ţară ca afară”. Şi nimeni nu se referă la Nauru sau Palau (apropos: la ce mama ciorilor ne trebuie relaţii diplomatice pe o insulă la 800 km. de Filipine?). Ne lingem pe bot şi spunem că-i miere de Suedia, Germania, Canada sau Statele Unite ale Americii, când vine vorba despre stabilitate economică, financiară, sănătate morală şi respect reciproc – politicieni şi cetăţeni, deopotrivă – faţă de lege.

Noi?

Ne plângem că nu avem asistente medicale, dar toate posturile au fost blocate la nivel de ţară; trecem printr-o adevărată criză de medici de urgenţă, dar toată lumea (calificată în acest important domeniu al medicinii pleacă spre alte zări. De ce oare?); e lipsă de personal în poliţia locală, dar şefii unor departamente depăşesc, de multe ori, numărul angajaţilor; noi avem 130 de secretari de stat iar Franţa 17: Guvernul României este egal cu cel al Marii Britanii (28) în timp ce Polonia are 20 de miniştri, Italia -19, Germania – 18, Bulgaria – 13 şi Portugalia -12. E drept că avem un singur preşedinte (?!?), dar se lasă… bugetaţi şi cei din Casa Regală, şi Biserica, anumite ONG-uri afiliate partidelor politice dar şi organizaţii politice care fac sluj şi sug bani grei de la buget; ofiţerii din structurile militare s-au redus ca grade cocoţate dinspre colonel spre general, dar şi-au sporit în aşa hal salariile, pensiile, beneficiile colaterale şi, mai ales, cheltuielile de înarmare, încât au devenit povară pentru buget.

Am pus punct.

Dar asta nu înseamnă că presiunile asupra bugetului s-au epuizat. Incompetenţa politică, jaful… ştiinţific, neputinţa unor finanţişti, păcălelile contribuabililor şi, desigur, speculanţii internaţionali fac ca punga destinată binelui comun să fie tot mai puţin dolofană.

De ce toate astea?

Pentru că putem! Am citat dintr-un celebru politician contemporan, din păcate, cu noi. Şi n-am pus ghilimele pentru că mulţi dintre noi gândesc în aceşti termeni. Dar – se ştie prea bine – urciorul nu merge de prea multe ori la izvor. Din păcate, însă, nu ne pasă. Iar această situaţie… bugetată se poate răzbuna.

Crunt.

Radu VIDA