Acasă, în Casa Maicii Domnului

Misiunea primită din partea Congregației Surorilor Maicii Domnului, de a avea grijă de copii aflați în dificultate, „este o ocazie nu numai de a da, ci și de a primi” – spune Sora Bernardina, coordonatoarea Casei de tip familial „Maica Domnului”, din Cluj-Napoca, pentru care munca cu copiii „nu este altceva decât bucurie, implicare, dăruire și rugăciune”.

Munca poate deveni rugăciune. Dacă L-ai întâlnit pe Dumnezeu în rugăciunea ta de dimineață, această rugăciune poate fi prelungită în munca pe care o faci peste zi. Adică, îl putem vedea prin ochii credinței pe Dumnezeu în cei de lângă noi – în cel pe care-l îngrijim, în cel pe care-l educăm, în cel pentru care ne nevoim” – îmi spunea, cu niște ani în urmă, într-un interviu pentru ziarul Făclia. „Copiii ne-au oferit mult și ne-au învățat mult, așa cum numai sufletele inocente știu să o facă” – spune acum, cu aceeași bucurie, Sora Bernardina, din Congregația Surorilor Maicii Domnului.

– Pentru cei care încă nu știu, sau poate au uitat, vă rog să precizați (sau să reamintiți) de unde provin copiii care ajung la Casa de tip familial „Maica Domnului”.

– Casa de tip familial „Maica Domnului” aparține Congregației Surorilor Maicii Domnului, iar copii provin din familii sărace, defavorizate, monoparentale, orfani de ambii părinți sau separați temporar sau definitiv de părinții lor. Misiunea Casei este de a asigura copiilor aflați în dificultate găzduire, îngrijire, sprijin emoțional, stimulare în vederea dezvoltării deprinderilor de viață independentă, stimulare cognitivă, consiliere psihologică, educație morală și religioasă și, așa cum spuneam și altă dată, dragoste și afecțiune. Cred cu tărie că acestea sunt elemente importante în creșterea și educația copiilor.

Copiii care vin la noi sunt transferați din alte servicii rezidențiale sau vin direct din familia de proveniență/ biologică. Serviciul nostru colaborează cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Cluj-Napoca, iar de stabilirea propriu-zisă a plasamentului ca măsură specială de protecție se ocupă specialiștii din cadrul acestei instituții. La stabilirea plasamentului se lucrează în strânsă colaborare cu asistenta noastră socială.

– Care este vârsta copiilor care ajung la Casa de tip familial „Maica Domnului”?

– De anul trecut am fost obligate, oarecum, să ridicăm vârsta copiilor care stau în Casa noastră, deoarece legea nu ne mai permite să primim decât copii peste 7 ani. S-a schimbat legislația și, odată cu modificarea legislației, avem în Casă doar fete.

– De acum încolo nu veți mai primi băieți?

– Nu, nu vom mai primi băieți, pentru că nu avem structura necesară. Anul trecut am avut o mare bucurie, apropo de băieți. Plecarea lor s-a întâmplat în mod firesc, astfel încât am rămas doar cu fete.

– Adică…?

– Anul trecut, doi dintre copiii care au stat la noi 8 și 9 ani, doi frați, au fost adoptați. Despre filmul vieții acestor copii și despre intervenția miraculoasă a lui Dumnezeu în viața lor s-ar putea scrie un roman. Au crescut și s-au dezvoltat frumos sub ochii noștri. Am investit mult în ei din punct de vedere afectiv, am investit înțelegere, răbdare, iubire, dar am investit și din punct de vedere educațional. Ne-am bucurat foarte mult când s-a găsit o familie pentru ei. Din punct de vedere profesional a fost o mare realizare pentru noi, iar din punct de vedere uman, o bucurie foarte mare, care ne-a dat puterea și curajul să aducem alte două fetițe în casa noastră, în locul lor.

După 28 de ani de când lucrez la Casa de Copii am înțeles, parcă mai bine ca oricând, că orice rugăciune este întotdeauna urmată de o dăruire, iar această dăruire făcută în numele Domnului pentru cei nevoiași duce la împlinire; și spun împlinire deoarece ne vedem munca și efortul răsplătite deja de aici, de pe pământ, cu această familie, care cu siguranță va continua creșterea și educația acestor copii pe fundamentul pe care l-au primit deja la noi. În lumea de astăzi, puține familii, mai ales familii care nu au avut copii, își asumă responsabilitatea de a adopta doi frați, deja destul de mari, de 12 și 13 ani.

Momentan, în Casă avem 6 fetițe și în curând vor mai veni două. Patru dintre ele au crescut, pot să spun așa, sub ochii noștri. Când au venit la noi aveau 2 sau 3 anișori. Fetița cea mai mare, care împlinește 13 ani, când a venit la noi avea doar 3 ani.

– Practic, pentru ea și pentru celelalte, dvs sunteți mama. „Mama Adina”, parcă așa vă spuneau copiii.

– Da, așa este, copiii îmi spun în continuare „mama Adina”, de la Sora Bernardina. E mai ușor pentru ei să îmi spună așa. Sunt convinsă ca această misiune pe care am primit-o din partea Congregației, de a avea grijă de copii aflați în dificultate, indiferent de particularitatea ei, este o ocazie nu numai de a da, ci și de a primi. Copiii ne-au oferit mult și ne-au învățat mult, așa cum numai sufletele inocente știu să o facă. La urma urmei, această misiune este un loc unde am crescut împreună, fiecare în felul și ritmul propriu. Schimbul reciproc de daruri a fost locul în care fiecare a putut să-l întâlnească pe Dumnezeu ca sursă și scop al vieții personale. Și acesta este binele, cel mai mare dar, fie pentru copiii îngrijiți, fie pentru noi, surorile, care ne-am pus în serviciul lor.

– Câte persoane se ocupă de fetele pe care le aveți în Casă și ce fac ele toată ziua?

– În Casă avem momentan șase fetițe, în curând opt, iar începând din septembrie mai avem și o familie din Ucraina, o mămică cu doi copii, respectiv un bebeluș de 8 luni și surioara lui de 16 ani, care au nevoie de ajutorul nostru. Avem 6 persoane angajate: psiholog, psihopedagog care face temele cu fetele, asistentă socială, îngrijitoare, bucătar, administrator, plus voluntari. Avem voluntari care ne sunt foarte devotați și fideli în misiunea noastră.

Pe lângă educația umană și intelectuală pe care o oferim fetelor noastre și pe care noi punem accent, acestea sunt ajutate în drumul de credință, de cunoaștere a credinței prin educația morală și religioasă. Ne dorim ca ele să știe că viața lor este în mâinile lui Dumnezeu și încercăm să le ajutăm să-și formeze o logică a priorităților. Este mare lucru să discernem, zic eu, în ziua de astăzi, între priorități, dar este și mai mare lucru să avem priorități. Și chiar dacă astăzi trăim această realitate tristă a răsturnărilor de valori, noi încercăm să le ajutăm să nu-și piardă speranța în triumful valorilor în lume, indiferent cât de devreme sau cât de târziu se va întâmpla acest lucru. Încercăm să le ajutăm să înțeleagă că trebuie să se străduiască să fie ele însele, în primul rând, valori plăcute lui Dumnezeu și oamenilor, și să știe că recompensa nu va întârzia să vină în viața lor. Și asta, pentru a evita drama unei vieți neîmplinite.

Pe latura cunoașterii credinței, fetele fac cateheză, avem și un preot care face parte din echipă, iar noi, surorile, suntem zilnic în mijlocul lor pentru a răspunde la întrebările pe care le au, deoarece suntem conștiente că la această vârstă răspunsurile nu suferă amânare și dacă nu le primesc de la noi, le caută în altă parte!

– Cine duce și cine aduce fetele la și de la școală, acasă?

– Administratorul. În fiecare dimineață pleacă de acasă cu microbuzul la ora 7:15, ca să poată ajunge la toate școlile la timp. Fetițele merg la următoarele școli: Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu Klein”, la sediul de pe strada Ioan Bob și pe strada Moților, școala având două sedii, la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” și la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși”.

– Sunteți mulțumite de rezultatele pe care le obțin fetele la școală?

– Da, suntem mulțumite, au rezultate bune și ne bucură foarte mult progresele pe care le fac de la un semestru la altul, de la un an la altul, străduința lor, responsabilitatea de care dau dovadă și faptul că reușesc să țină pasul cu ritmul de predare din clasă.

– În mod obișnuit, un copil, când se duce la casa lui, acasă, după ce a luat o notă bună fuge la mama și-i spune bucuria. Se întâmplă asta și la dvs, la Casa de tip familial?

– Da, sigur că da! Toți copii pe care i-am avut în grijă, în prezent fetele, se bucură foarte mult când primesc note bune. De altfel, nu uită niciodată să ne comunice notele lor, indiferent dacă sunt bune sau mai puțin bune, iar noi le încurajăm și le susținem, iar rezultatele, de multe ori sunt peste așteptările noastre. De obicei vorbim cu ele despre notele pe care le au, despre ceea ce învață, de fapt, și despre progresul făcut în eforturile lor. Încercăm să le ajutăm să iubească învățătura, indiferent de note.

Avem două persoane care le ajută pe fete la teme. Investim foarte mult în această susținere în parcursul lor școlar, pentru rezultatele bune la învățătură, pentru că ne dorim, și sunt convinsă că fiecare dintre fetele pe care le avem momentan în casă își dorește și să ajungă să facă o facultate.

– Până la ce vârstă rămân copiii, fetele, în Casa dumneavoastră?

– Așa cum spuneam, am ridicat limita de vârstă de la 7 până la 18/26 de ani. Până când termină o facultate și vor avea un loc de muncă. Aceasta este intenția noastră.

– Nu mai sunteți obligate să le dați în plasament?

– Nu. Ne asumăm această responsabilitate de a avea în grija noastră copii mai mari, pentru a avea parte de stabilitate și continuitate și pentru a evita schimbarea mediului și a persoanelor din viața lor, schimbări care pot fi grele pentru ele, schimbări care uneori pot aduce momente de dezechilibru.

– Dintre copiii care au plecat de la dvs de-a lungul anilor vă mai caută vreunii?

– Da, sigur că da. Avem copii cu care ținem legătura, cu o parte din ei, desigur. Acum trei ani am avut o surpriză foarte plăcută, un băiat care a fost adoptat în Statele Unite în urmă cu 24 de ani, a venit să ne viziteze. După 24 de ani a dorit să revadă locurile primei sale copilării. Emoția revederii a fost mare de ambele părți, atât pentru el, cât și pentru surorile care și-au amintit de el, de timpul petrecut în Casa noastră. Acum este un om realizat, căsătorit, și alături de soția lui a revenit în România pentru a-și cunoaște rădăcinile.

– Cine vă asigură fondurile ca să poată funcționa Casa de tip familial și care vă sunt nevoile la momentul acesta?

– Obișnuiesc să răspund la această întrebare spunând că sponsorul principal a fost întotdeauna și rămâne în continuare Bunul Dumnezeu, care lucrează atât de frumos prin oamenii Lui. De la stat primim alocația de plasament și subvenția pe legea 34/1998, de la bugetul local, subvenție acordată asociațiilor și fundațiilor cu personalitate juridică care administrează unități de asistență socială. În rest, avem aceeași situație pe care eu am mai spus-o și altădată: sponsorizări din țară și străinătate, de la oameni cu suflet mare. Avem, de asemenea, o firmă din orașul nostru care ne ajută cu produse alimentare, săptămânal (este o sumă modică, dar este un mare ajutor).

Domnul este cu noi! Aceasta este concluzia și credința care ne-a însoțit în această misiune. O prezență sfântă pe care fiecare o putea experimenta, mai ales în momentele grele.

Ajutorul binefăcătorilor este esențial pentru a putea continua această misiune în favoarea copiilor defavorizați. Familii, asociații sau persoane particulare au intrat în inimile noastre ca și colaboratori și semne ale Providenței divine. Este o mare bucurie pentru noi să experimentăm că binele se face întotdeauna împreună cu ceilalți, că Dumnezeu se folosește de persoane și situații de multe ori neașteptate, fapt pentru care dăm mărire lui Dumnezeu.

– Copiii îngrijiți de dvs au nevoie nu doar de alimente…

– Este foarte, foarte adevărat. Salariile personalului sunt foarte costisitoare. Nu sunt foarte mari, dar ne străduim, și ne-ar plăcea să fie și mai bine plătiți, pentru că sunt oameni care pun foarte mult suflet în ceea ce fac. Întreținerea Casei este foarte, foarte scumpă. Ne-am propus ca în acest an să izolăm Casa. Este o investiție costisitoare, dar prețul gazului și al curentului a crescut foarte mult, iar facturile Casei s-au triplat și nu ne putem permite să oprim căldura și să reducem consumul la apă caldă în detrimentul copiilor. Sperăm să putem face această izolare a Casei pentru a reduce din consumul de gaz și curent și să putem să facem față facturilor, adică să putem să le plătim. În 2022, în ianuarie, pentru decembrie 2021, am plătit deja o factură foarte mare, de 8.000 de lei, numai pentru gaz. Sunt, apoi, și nu în ultimul rând, investițiile în educație, în activitățile extrașcolare… Casa noastră a avut în permanență în vedere ca toți copii, în momentul plecării de la noi, să fie pregătiți pentru a putea face față reintegrării în societate. Cu ajutorul specialiștilor îi sprijinim pe copii să își descopere fiecare acel talent înnăscut (înot, gimnastică ritmică, volei, baschet, pian, vioară ș.a.), ca odată dezvoltat, să poată să ridice performanțe sau chiar să își facă o profesie.

Sf. Alois Scrosoppi spunea: ,,Un copil trebuie să fie pentru noi mai sacru decât prezentul, deoarece copilul este viitorul. Prezentul nu-l putem schimba. El se compune din lucruri deja făcute, din oameni deja făcuți. Să ne străduim, de aceea, să îmbogățim viitorul, deoarece o putem face prin educație!”.

***

La început de decembrie, anul trecut, Clubul Monarhiștilor Clujeni a organizat, în sprijinul Casei de tip familial „Maica Domnului”, un concert caritabil – Colindul Regal – în urma căruia s-au strâns 15.165 lei. Suma necesară pentru realizarea anvelopării Casei (izolare), în scopul reducerii cheltuielilor de întreținere în condițiile actuale de scumpire a gazului și a energiei electrice a fost estimată la 294.737,20 lei.

Celor care doresc să sprijine această inițiativă le reamintim că o pot face donând orice sumă de bani în contul Casei de Copii deschis la Banca Transilvania: RO42BTRL01301205970240XX – lei; RO88BTRL01304205970240XX – euro.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut