Bucuria darului

În această perioadă toată lumea este mai deschisă la suflet, cu toţii facem daruri. Nu este altfel nici în unităţile preşcolare din municipiul Gherla.

La Grădinița „Căsuța Fermecată” din parcul oraşului, de exemplu, s-a desfăşurat activitatea educaţională „Ne jucăm, dar visăm la școală să învățăm”. A participat grupa mare „Boboceii isteți” de la Grădiniță „Căsuța Fermecată”, copii din clasa a IV-a C de la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” și din clasa a III-a A de la Școala Gimnazială  Bonțida. Cu sufletul curat și cu inimile încărcate de emoție, copiii au socializat, și-au făcut noi prieteni, au confecționat mici podoabe de Crăciun și au colindat împreună, alături de ei fiind prezenţi şi părinţii sau bunicii. La sfârșitul activității, copiii de la Gherla au fost mesagerii Moșului și au oferit cadouri – dulciuri, fructe și cărți -, colegilor de la Școală Gimnazială Bonțida, un gest deosebit de frumos din partea gazdelor.

Activitatea a fost coordonată de cadrele didactice din cele trei unități de învățământ, Victor Florian și Mariana Bodea, de la Școala Gimnazială din Bonțida, Ioana Măluțan, Monica Florian, de la Grădinița „Căsuța Fermecată” și Melania Conț, din partea  Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla.

Prin aceste acțiuni, copiii au împărtășit bucuria de a fi împreună de sărbătoarea  Crăciunului, și-au dezvoltat abilitățile practice, au fost conștientizați și sensibilizați de faptul că fiecare copil merită să primească daruri și să fie fericit.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.