Bucureştiul îşi schimbă politica faţă de Ucraina, dar interesele României în regiune rămîn aceleaşi

Nezavisimaia Gazeta

Prima schimbare în politica externă a României s-a produs la sfîrşitul anului trecut, cînd ministrul de externe de atunci, Teodor Baconschi, a afirmat, la întîlnirea cu omologul său ucrainean, că partea română se pronunţă pentru integritatea teritorială a altor state. Ulterior a avut loc şedinţa comisiei mixte privind cooperarea economică şi comercială, iar la summitul NATO de la Chicago, în luna mai, preşedinţii român şi ucrainean au avut o întîlnire. Cei doi au convenit extinderea contactelor bilaterale şi ridicarea relaţiilor la un nou nivel. În plus, la finele lunii mai, la Bucureşti s-a desfăşurat un forum civic româno-ucrainean, în cadrul căruia reprezentanţii României au declarat că sprijină Ucraina la semnarea acordului de asociere la Uniunea Europeană şi s-au pronunţat pentru o mai rapidă liberalizare a schimburilor comerciale dintre Kiev şi Bruxelles. În plus, planificata vizită oficială a preşedintelui român ar trebui să consolideze acordurile convenite şi să creeze baza pentru o extindere consecventă a contactelor.

Schimbările frapante în politica externă a României atrag atenţia experţilor, ţinînd cont de faptul că relaţiile dintre cele două ţări erau considerate, cu puţin timp în urmă, ca fiind dificile. România era văzută drept cel mai problematic partener, a cărui retorică la adresa Kievului se distingea prin agresivitate. Cele mai răsunătoare evenimente din ultimul deceniu care au avut repercusiuni asupra relaţiilor dintre cele două state au vizat acţiunea intentată de Bucureşti privind apartenenţa Insulei Şerpilor din Marea Neagră, cîştigată de România în 2009; declaraţia referitoare la necesitatea revizuirii frontierelor de stat cu Ucraina pe Dunăre; scandalurile legate de acordarea cetăţeniei române unor locuitori din Cernăuţi, pe teritoriu ucrainean, la care se adaugă şi pretenţiile privind lezarea drepturilor cetăţenilor români care locuiesc în Ucraina. Trebuie de remarcat că politica Bucureştiului în toate direcţiile menţionate se distingea prin consecvenţă şi perseverenţă.

Schimbarea accentelor în cursul politicii externe a României trebuie analizată în contextul strategiei UE faţă de Ucraina. Opţiunea europeană a Kievului nu a avut un rezultat pozitiv, în ciuda numeroaselor eforturi. Mai mult, cerîndu-i să-şi asume obligaţii concrete, partea ucraineană a iritat Bruxellesul. Cazul fostului premier Iulia Timoşenko a intervenit la momentul potrivit şi politicienii europeni l-au folosit la maximum. În consecinţă, relaţiile dintre UE şi Kiev nu doar că au trecut la un nivel politic inferior, dar europenii au contraatacat, începînd să facă presiuni asupra Ucrainei.

Problemele financiare ale statelor UE, în continuă agravare, îndepărtează şi mai mult Ucraina de perspectivele europene. Totodată, europenii nu intenţionează să îndepărteze definitiv Ucraina, întrucît aceasta comportă riscul unui viraj, fie şi tactic, al Kievului către Rusia. Europenii nu au de gînd să permită o asemenea evoluţie a evenimentelor.

Prin urmare, România a fost chemată să întărească eforturile principalului avocat al Ucrainei – Polonia. Bucureştiul, ca şi Varşovia, reprezintă Uniunea Europeană.

Un aspect important, prin prisma căruia trebuie analizată schimbarea politicii României faţă de Ucraina, este dat de conflictul transnistrean. Bucureştiul speră ca prin intermediul Kievului să influenţeze asupra poziţiilor Chişinăului şi Tiraspolului, creînd astfel condiţiile pentru realizarea planului unirii Republicii Moldova cu România, presupune şeful Centrului CSI de la Moscova.

În plus, România îşi propune, prin dezvoltarea relaţiilor cu Ucraina, să-şi consolideze poziţia în regiunea Mării Negre, care a căpătat o importanţă deosebită în ultimii ani nu doar pentru UE, dar şi pentru statele din zonă. Ultimele acţionează tot mai mult ca adversare, concurînd pentru rutele de transport şi dezbătînd activ diverse variante pentru realizarea conductelor destinate livrării petrolului şi gazelor din zona caspică.

Însă ameliorarea relaţiilor cu Bucureştiul nu trebuie să-i creeze Kievului iluzia unei rapide soluţionări a problemelor controversate cu România şi cu atît mai puţin nu trebuie să-l facă să spere la concesii. Principalele forţe politice ale României nu şi-au modificat viziunea cu privire la politica externă care trebuie promovată faţă de Ucraina şi intenţionează să-şi apere interesele româneşti. În plus, România este membră a NATO, care are planurile sale vizînd Ucraina.