Bucureştiul este “Parisul Estului” cînd vine vorba de festivaluri artistice

The Arts Desk

Ghidurile vorbesc mult despre Bucureşti ca despre “Micul Paris”, iar dacă vă plimbaţi pe jos pe bulevardele mari, înţelegeţi despre ce este vorba. Bisericile bizantine în ruină, restaurantele Belle Epoque şi pasajele grandioase în stil Beaux-Arts, printre blocuri brutaliste – toate evocă Parisul. Românii au chiar propriul lor Arc de Triumf şi un Teatru Odeon în Bucureşti, construite după modelele pariziene.

Însă nu staţi cu ochii pe sus prea mult, căci s-ar putea să cădeţi într-una dintre numeroasele gropi de pe trotuar.

Oraşul depăşeşte Parisul la unele capitole. Mi s-a spus că Bucureştiul are cel mai mare dealer Ferrari din Europa, ceea ce pare credibil. Un ziar local a publicat un articol despre miile de Porsche din oraş, iar pasionaţii de automobile se pot distra identificînd prin oraş mărci Maserati, Lamborghini, Cadillac şi alte maşini de lux. În vitrina unui magazin amărît am văzut jachete de vînzare la 1.000 de euro.

Avem o problemă de imagine”, explică Mihai Constantinescu, directorul prestigiosului Festival Enescu, organizat odată la doi ani. Exista vechea problemă de imagine, cu faimoasele haite de cîini sălbatici de pe străzi şi cu grupuri de copii de ţigani cerşind, care făceau dificil mersul pe jos. Acum nu mai sînt cîini turbaţi, iar cerşetorii “de top” au părăsit oraşul, spre Europa de Vest, unde cîştigurile sînt mai bune.

Există încă o grămadă de ostilitate faţă de ţigani. Deşi probabil că principala muzică pe care a exportat-o România în ultimii 10 ani a fost formaţia ţigănească Taraf De Haidouks, nicio persoană apropiată de scena muzicală nu are o vorbă bună despre ei, sau despre orice muzică ţigănească, susţinînd că oricum această muzică nu este într-adevăr românească.

Noua problemă de imagine este infrastructura proastă, corupţia şi ceea ce ce ai ezita să spui “mafioţi”, deşi ar fi corect să spunem că nu toţi cei care conduc un Ferrari prin oraş au intrat în posesia lor prin mijloace oneste.

Întrebat cum a reacţionat populaţia la alocarea unui buget de 8 milioane de euro pentru Festivalul Enescu, Constantinescu a explicat că festivalul are loc odată la doi ani şi că oamenii văd pe ce au fost daţi banii, spre deosebire de sumele mari alocate reparaţiilor străzilor şi trotuarelor, care ajung adesea în buzunarele unora, fără a se se face de fapt îmbunătăţiri.

Faptul că guvernul este dispus să finanţeze artele nu este atipic pentru Europa de Est: spre exemplu, polonezii au investit patru milioane de euro pentru “Polska Year festival” din Marea Britanie de anul trecut. Festivalul Enescu a ajuns să concureze cu unele dintre cele mai mari festivaluri (cum este cel de la Salzburg), ca urmare a numelor prestigioase invitate.

Ateneul, cu o capacitate de 1.000 de locuri, este clădirea cea mai carismatică, unde au loc concertele de la Festivalul Enescu.

La 10 minute de minute de mers de Ateneu se află vechiul cartier Lipscani, cu străzi pietonale şi cafenele numeroase. Degustînd un cappuccino, vă puteţi imagina că aţi fost la Paris, doar că este cu mult mai ieftin, iar chelnerii mai prietenoşi.