BT a încheiat subscrierea de obligaţiuni convertibile

Banca Transilvania (BT) a anunţat încheierea subscrierii de obligaţiuni convertibile în acţiuni în valoare de 30 milioane euro. Banca Transilvania se află la a doua emisiune de obligaţiuni, prima fiind lansată în 2005. Emisiunea de obligaţiuni lansată în acest an a fost structurată pe trei paliere: iniţial, întreaga sumă, de 30 milioane euro, a fost oferită spre subscriere acţionarilor Băncii Transilvania, conform dreptului de preferinţă. În cadrul acestei oferte, peste 1.000 de acţionari BT – inclusiv BERD şi IFC, care se numără printre cei mai mari acţionari ai băncii – şi-au exercitat dreptul de a participa la emisiune. Ulterior, sumele rămase după încheierea acestei prime etape au fost alocate pe două tranşe: una rezervată IFC, în valoare de 18,9 milioane euro, care subscris întreaga tranşă, iar o alta a fost deschisă investitorilor calificaţi. Oferta BT se referă la obligaţiuni convertibile subordonate, negarantate şi nominative, emise în anul 2013, cu scandenţa în 2020. Valoarea nominală, respectiv preţul de emisiune a celor 50 milioane de obligaţiuni este de 0,6 euro. Dobînda obligaţiunilor BT este EURIBOR la 6 luni + 6,25 %. Plata dobînzii se va realiza de două ori pe an – din 6 în 6 luni – începând cu 15 iulie 2013. Prima fereastră de conversie va fi în vara anului 2014, continuând până la scadenţă, cu o frecvenţă anuală.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.