BT a acordat credite JEREMIE de 11 milioane euro

În acest an Banca Transilvania (BT) a acordat în acest an IMM-urilor credite JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) în valoare de 11 milioane euro, din care 9 milioane euro au avut ca destinaţie investiţiile, iar 2 milioane euro – capitalul de lucru şi extinderea afacerilor. Parteneriatul dintre BT şi Fondul European de Investiţii (FEI), în cadrul iniţiativei JEREMIE, a fost anunţat la începutul acestui an. De aceste credite au beneficiat 45 de IMM-uri, valoarea medie a creditelor acordate fiind de 230.000 euro.

Dobînda şi comisoanele reduse la jumătate în comparaţie cu nivelul pieţei, respectiv faptul că sunt necesare din partea clientului garanţii pentru doar 70% din valoarea împrumutului sunt principalele beneficii oferite de acest tip de credite. Programul este destinat IMM-urilor cu pînă la 250 de angajaţi, cu o cifră de afaceri de pînă la 50 milioane euro sau celor care au active de pînă la 43 milioane euro. În România, programul JEREMIE este administrat de Fondul European de Investiţii şi este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare. Fondul European de Investiţii este o instituţie deţinută în majoritate de Banca Europeană de Investiţii şi de Comisia Europeană.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.