Brandurile noastre identitare – în vârtejul necontenitei risipe naționale

Brandul este un model, un simbol, un activ intangibil al unei țări. Brandul unei companii naționale impune prin garanţiile de fabricaţie, e un indicator economic cu efect direct asupra mărfurilor de valoare ale unei țări. Brandurile diferenţiază produsele şi sunt o dovadă a calităţii, conferă identitate și mai ales o certă reputaţie externă, determinând atitudini economice. Un brand se bazează exclusiv pe date economice reale. Brandingul economic exportă, de regulă, ceea ce este remarcabil. Iar ”REMARCABILUL” promovează sentimentul apartenenței teritoriale.

După 1989, românii nu au reacționat virulent, așa cum ar fi fost firesc, la distrugerea brandurilor structurale ale economiei naționale.

Până și 2022 am descoperit, cu stupoare, o mega dezinformare: ”Zahărul 100% românesc”, vândut în ambalaje ale fabricii din Bod – înființate în anul 1889! -,  a fost, în 2022 și 2023, ”adus” din Ucraina. Originea a fost trecută, cu totul de-a v-ați ascunselea, numai pe fundul ambalajului, în condițiile în care o Ordonanță a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) interzicea importul de zahăr din Ucraina! Iar în preajma Crăciunului 2023, mega afacerea și-a schimbat și numele, ”Zahărul BOD” devenind, fantasmagoric, ”Zahăr BUB”!

Fabrica de zahăr din Luduș a fost cumpărată de la firma franceză ”Tereos România” de către Mihaela Neagu, director general al companiei ”Best Achiziţii”. Francezii încercaseră să vândă, în secret, un teren al fabricii – apelând la un notariat din Ploiești! -, preconizau să dezmembreze utilajele fabricii, scontând pe o profitabilă vânzare a fierului vechi, și să demoleze clădirea. Neagu a achiziționat, în 2021, și un teren aparținând Fabricii din Bod (Brașov), iar apoi și unitatea de producție – în acel moment nefuncțională -, activele din patrimoniul fabricii brașovene fiind scoase la vânzare prin licitație. La unitatea din Bod, compania Mihaelei Neagu, ”Best Achiziții”, a ambalat, un lung răstimp, zahăr adus prin Ungaria și Bulgaria, pe șest, din Ucraina. Zahărul a fost vândut sub titulatura brandului românesc Bod. A fost o grosolană mistificare. Veghează cineva în România în privința autenticității produselor autohtone? Celebrului brand al Fabricii din Bod – singura întreprindere industrială din Transilvania care a funcționat continuu timp de 130 de ani, chiar și în timpul celor două războaie mondiale -, i s-a adus un imens prejudiciu: nu se poate substitui un brand național cu un altul de import, dintr-o altă țară! Zahărul, sarea, uleiul de floarea soarelui, sumedenie de produse alimentare ”intră” anarhic pe piața din România. De pildă, potrivit publicației ”Puterea”, ”România este principala piață de desfacere din Europa pentru uleiul de floarea soarelui din Ucraina. În decembrie 2023, un sfert din livrările ucrainienilor au ajuns în țara noastră. România se numără, alături de Bulgaria, printre cei mai mari importatori europeni de semințe de floarea soarelui din Ucraina. Pentru a limita importurile de materii prime din Ucraina, România a recurs, doar în octombrie 2023, la importul pe bază de licențe pentru grâu, porumb, semințe de floarea-soarelui și de rapiță,  Din acest an, pe listă s-au adăugat zahărul și făina”. Imposibil să omitem o informație esențială: Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a efectuat verificări la cerealele și produsele de origine nonanimală provenite din Ucraina. Au fost evidențiate prezența organismelor modificate genetic și depășirea limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide (la semințe de floarea soarelui și la grâu). E vorba de zece pesticide periculoase, interzise în UE, dar pe care fermierii din Ucraina le folosesc pe scară largă: Imidacloprid – clasa neonicotinoidelor, inclus în zeci de preparate insecticide; Flutriafol – din  grupul de triazoli, inclus în multe fungicide; Carbendazim – clasa fungicidelor; Tiametoxam – insecticid; Clorpirifos – pesticid din clasa organofosfaților; Ciproconazol – fungicid din grupa triazolilor; Propiconazol – împotriva bolilor fungice ale plantelor; Alfa-cipermetrin – clasa piretroizilor, periculos pentru oameni și albine; Acetoclor – erbicid, clasa acetamidelor; Thifensulfuron-metil – erbicid, clasa de sulfoniluree.

***

În urmă cu un deceniu, piețele agroalimentare din România au fost asaltate de mormane de sare ”aduse”, fără niciun control, din afara țării. De pildă, Regia Sării din Donbas comercializa discreționar sare, în toate piețele țării, în doze standard de 5 și 10 kilograme, ambalate în pungi de plastic. Salina din Ocna Dej confirma, la vremea respectivă, concurența neloială pe care o făceau importurile necontrolate din Ucraina salinelor României. Toate piețele agroalimentare ale țării au fost invadate de imense cantități de sare ”aduse” peste noapte, le preț de dumping. La Ocna Dej, minerii chiar au refuzat să mai iasă din galerii, protestând astfel față de modul în care le este sabotată munca pe care o prestau în subteran. Sarea gemă extrasă din zăcămintele de sare de la Praid, Târgu Ocna, Slănic Prahova, Cacica sau Ocna Dej conține calciu, magneziu și fier, minerale atât de benefice pentru sănătate. Şapte saline din ţara noastră dețin peste 12 miliarde de tone de sare, cantitate ce poate asigura necesitățile României pentru câteva sute bune de ani. Pentru ce interese obscure ”aducem” cantități uriașe de sare de aiurea? Se ”aduce” (cine, concret, e importatorul legal?) sare ieftină şi de calitate inferioară din Ucraina, dar și sare de mare din Egipt și Tunisia. A cui este afacearea extrem de rentabilă pentru buzunarele proprii?

***

Dependența României de importurile de alimente și inexistența unei strategii care să repună în mișcare segmentul economic esențial pentru hrana românilor sunt mai mult decât inexplicabile. Brandurile naționale pier în asaltul unor ”importuri” (legale?) absolut inutile, însă perfect controlate din tenebroase coridoare de afaceri. Produse premium românești sunt date la o parte de ”importuri” masive, de calitate inferioară mărfurilor autohtone. Sunt ”importuri” impuse din culise perverse.

Paradoxal, sunt ”aduse” cu toptanul, la ora actuală, din Ucraina: tablete de ciocolată cu lapte și amăruie mărcile ”Roshen”, ”Lacmi” și ”Millennium”, pralinele ”Luxury Assorted Millennium”, napolitanele ”Roshen”; halva la calup, fără nici o inscripționare a provenienței, dar mai scumpă decât cea a fabricii clujene ”Feleacul”; ulei de floarea soarelui, detergenți, înghețată, supă ”Reeva” cu fidea – ”cu gust de pui”, sau de ”pui picant” (???), de vită sau de legume. Un plic ”Reeva” costă 6 lei, comparativ cu supele instant cu tăiței ”Maggi” sau ”Knor”, care costă 3 lei. Magazinele sunt suprasaturate de astfel de produse.

Să reamintim, în context, că în 1890, la Timişoara și-a început activitatea Fabrica de dulciuri şi produse zaharoase ”Kandia”. Din 1893 se putea cumpăra tableta de ciocolată amăruie ”Kandia”. Iar în 1900 lua ființă ”Cibo”, prima fabrică de dulciuri din Brașov. În 1904 erau lansate batoanele ”FĂGĂRAȘ”, iar în 1964, la ”Kandia Timişoara”, era lansat batonul cu ciocolată ”ROM”. Branduri românești minunate! Le prețuim cum se cuvine?

Ca prin minune, ”FĂGĂRAȘ” și ”ROM” au rezistat asalturilor concurenței neloiale, datorită excelentei lor calități. Ciocolata ”ROM” este unul din cele mai longevive branduri românești: și-a păstrat rețeta din 1964.

La 1 aprilie 2008, presa analiza perioadele extrem de dificile traversate de producătorul de ciocolată ”Kandia” din Timişoara, după 1989. Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) a vândut, la 6 decembrie 1996, cota de 51% din acţiunile fabricii. Potrivit risipitoarei AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a fost redenumită, în 2004, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS -, și a continuat distrugerea sistematică, la comandă, a economiei țării), preţul total a fost de numai 18,1 miliarde de lei (aproximativ 5,8 milioane de dolari). Cumpărătorii îşi asumau atunci obligaţia de a investi tehnologic pentru modernizarea ”Kandia”. N-a fost să fie! Ulterior, unitatea a intrat sub controlul unor ciudați amici guvernamentali – Omar Hayssam, Mukhles Omar și Fathi Taher. A fost și aceasta, ca și majoritatea activelor economiei naționale, o înstrăinare în folosul unor clici guvernamentale autohtone. În iunie 2007, ”Kandia Excelent” a anunțat că acționarii săi majoritari, ”Axis Investments” și ”Meinl Bank”, își vând acțiunile deținute către grupul ”Cadburry Schweppes”, care a cumpărat 93,32% din ”Kandia Excelent” cu suma de 99,5 milioane de euro. Imposibil să nu ne reamintim că iordanianul Fathi Taher, fost patron al clubului sportiv ”Rapid”, a pus pe butuci prestigiosul brand românesc ”Electroputere” din Craiova. Uzina de mare forță economică, producătoare de locomotive, a fost transformată într-un mall, mallul Auchan. Fathi Taher sconta să cumpere și CFR Marfă…

”Electroputere” Craiova a fost înstrăinată din patrimoniul național în 2007. Uzina a ajuns pe mâna societății saudite Al Arrab Contracting Company, care a preluat 62,8% din acțiuni, pentru modesta sumă de 2,34 milioane de euro!!! La privatizare, arabii au asigurat, formal, că vor transforma ”Electroputere” ”într-un gigant internaţional care să fie capabil să concureze cu celelalte companii internaţionale de pe piaţă” şi că interesul lor este legat de producţia de locomotive (informații oferite de publicația  ”Cluj Feroviar”, ediția din 21 iulie 2021). Nimeni nu a fost inculpat pentru modul aberant în care a fost distrus, în timp record, patrimoniul industrial al României!!!               ***

Cluj-Napoca a pierdut, inexplicabil, branduri structurale (utilaj greu ”CUG”, mobilier ”Libertatea”, confecții ”Flacăra”/în 2006, ”Jolidon” a preluat ”Flacăra”/, tricotaje ”Someșul”,  mașini și unelte din metal ”Unirea”, dulciuri ”Feleacul”, etc., etc.) însă două dintre ele emblematice: ”Armătura” – lider pe piața internă și unul dintre cei mai mari producători de robinete și baterii sanitare pentru baie și bucătărie din Europa Centrală și de Sud-Est-, și ”Clujana” – unul dintre redutabilii producători de încălțăminte, printre care faimoasele ghete din piele naturală de cea mai bună calitate. Exportul ”Clujana” reprezenta 96% din producție și încălțămintea lucrată de meșterii fabricii ajungea în Europa, America, Canada și Asia.

”Armătura” s-a impus pe piața internă și externă prin materialele de cea mai bună calitate folosite în procesele de fabricație și prin finisajele excelente. Potrivit Wikipedia, ”Armătura își realiza integral necesarul de semifabricate turnate și matrițate din fontă și aliaje de neferoase, fiind totodată și furnizori de semifabricate pentru parteneri din țară și străinătate”. Terenul pe care se află corpurile de clădire ale fostei Uzine ”Armătura” e vânat de investitori imobiliari.

***

Istoricul Vasile Lechințan (1949-2021): ”Fabrica Clujana mergea foarte bine, exporta în Canada și Statele Unite și peste tot în Europa. Au făcut-o praf. Acolo se cam știe trădătorul și cine a luat comisioane grase de la străini ca să distrugă fabrica, așa cum s-a procedat și la alte fabrici. Clujana e, poate, un simbol al decăderii noastre după revoluție. Care e greșeala românului? Că nu are atitudine, și dacă societatea noastră era alta, nu s-ar fi întâmplat atâtea minuni.Am ajuns ca astăzi, după ce am avut o industrie bine pusă la punct, să lucrăm ca manufacturieri pentru străini. E ca și cum am lucra pe plantații pentru coloniști. Românul nu mai are astăzi nicio șansă la dezvoltare proprie. Nu mai avem nicio demnitate ca națiune, și asta din cauza trădărilor alor noștri. Aș vrea ca Academia Română, toate instituțiile abilitate ale statului, să facă niște studii serioase din care să ni se explice cum s-a ajuns la această situație, să aflăm cum s-a ajuns ca toată economia României să fie lăsată în paragină, industria, agricultura. Unde am ajuns noi după 1989? La o umilință extraordinară a muncitorului român, a țăranului român. Am ajuns o țară de consum acum, doar că nu consumăm din produsele noastre, ci suntem consumați de alții. Ne trebuie legi pentru a ieși din situația asta, legi pentru protejarea industriei și agriculturii noastre. Nu mai e niciun minut de pierdut. Tot ce s-a întâmplat de la Revoluție încoace a fost, practic, o predare la inamic, spus clar. O lașitate cruntă, o predare fără luptă, cu lozinci din astea superbe, de dezvoltare, de progres, practic o distrugere a potențialului de creație și a locurilor de muncă, fără să pui nimic în loc”.

***

Dar ”Industria Sârmei” din Câmpia-Turzii, stea a metalurgiei românești, care producea și exporta produse finite din oțel de cea mai bună calitate în peste 45 de ţări pe toate continentele? Combinatul a fost privatizat de același antinațional AVAS, în anul 2003, în timpul guvernării Adrian Năstase. Unitatea a intrat inițial în posesia firmei elvețiene ”Conares Trading”, dar  după doar câteva luni în cea a grupul metalurgic rus ”Mechel”. După puțini ani de activitate, managerii combinatului au decis sistarea intempestivă a producției. Mii de angajaţi au fost disponibilizaţi, parte din utilaje au fost dezmenbrate şi vândute ca fier vechi. Un jaf de proporții! Potrivit fostului lider al sindicatului ”Mechel Câmpia Turzii”, inginerul Ioan Pascu, „au fost tăiate şi trimise ca fier vechi pentru oţelăriile de la Târgovişte şi Oţelul Roşu zeci de mii de tone de metal (aproximativ 72.000 tone, în perioada 2006-2011), secţii întregi au fost dezmembrate şi transformate în ruine”. Investitorul rus a transferat către o firmă din Urali două utilaje de importanţă strategică, singurele din Europa de Sud-Est. AVAS a anunțat, complet incompetent, fantasmagoric, că ”a constatat îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către Mechel”!!! Grupul Mechel a fost prezent în România din 2002 şi a deținut ”Mechel Târgovişte”, ”Mechel Câmpia Turzii”, ”Ductil Steel Oţelu Roşu”, ”Ductil Steel Buzău”, ”Laminorul Brăila” şi ”Mechel Reparaţii Târgovişte”.

***

Ne-am aștepta ca ”Mămăliga Rapidă” produs al Companiei de morărit și panificație Băneasa să fie autentic românească. Că doar e vorba de MĂMĂLIGĂ tradițională! Suprinzător, pachetul cu mălai de ”Mămăliga Rapidă”,  amabalat în vid, vine tocmai din… Italia. Cu mulți ani în urmă, pe rafturile unor supermarketuri se putea găsi chiar mămăligă fiartă în Italia, denumirea fiind de-a dreptul ”mămăligă” și nu ”polenta”. Și Compania ”Băneasa” a fost privatizată, în 1996, acționar majoritar fiind Overseas Distribution din Belgia, cu 83,43% din titluri. Mai e Compania de morărit și panificație Băneasa pe lista brandurilor naționale? Practic, aproape nimic din ce este pentru folosința noastră zilnică nu mai e produs de firme din România. Nici măcar mălaiul pentru mămăligă – care înlocuia, pe vremuri, pâinea țăranilor români truditori la muncile câmpului, în arșița soarelui verii -, nu se mai macină la mori din România, vine de-a dreptul din Italia.

  *** Ne luăm cu mâinile de cap și la o știre despre acte iresponsabile comise de români moroșeni: sumedenie de case tradiționale maramureșene, branduri naționale, efigii ale etnicității noastre, au fost vândute ca lemn de foc sau trimise peste hotare ca material pentru cabane montane.

  Casa maramureșeană este o adevărată bijuterie rustică, construită în întregime din lemn, pe o fundație din piatră. E  acoperită cu șindrilă, forma acoperișului țuguiat fiind cea ”în patru ape”. Pe fațada casei tradiționale este prispa cu stâlpi din lemn frumos decorați. În tindă casei se scotea hornul de la sobă, iar fumul urca direct în podul casei, unde erau depozitate, îngrijit, produsele din carne de porc ale gospodăriei, preparate înainte de Crăciun.

Carmen Fărcașiu