Brâncuși în viziunea lui C-tin Zărnescu

Scriitorul clujean C-tin Zărnescu și-a închinat întreaga viață slujirii cu devoțiune a moștenirii brâncușene. Pasiunea a început de timpuriu, când, tânăr redacator la „Tribuna” a redactat unul din primele omagii ce i-au fost închinate (1970), și a scris primele reportaje despre satul de naștere al marelui sculptor, Hobița, aflat nu departe de locurile sale vâlcene. Lovitura de imagine a venit însă în 1980, când a publicat cartea Aforismele și textele lui Brâncuși la o editură din Craiova, cu o prefață de Marin Sorescu.

De atunci aceste aforisme au tot crescut, prin descoperiri și semnalări succesive, încât în momentul de față ele au ajuns la ediția a VII-a, iar el, C.Zărnescu, a scris mai mule cărți despre Brâncuși, încercând să-i descifreze misterul operei, spiritul de avangardă, revoluția formelor și modul de a gândi sintetic, reducând obiectul la ideea pe care o reprezintă. Pentru a-l înțelege mai bine, a făcut dese călătorii la la Paris, i-a căutat mormântul, i-a admirat operele, a căutat să stea de vorbă cu care l-au cunoscut și cu cei care au scris despre el, lărgindu-și mereu aria de învestigație atât sub raport biografic, cât și interpretativ. Cu deosebire s-a lăsat pătruns de atmosfera specială din atelierul sculptorului de la Boubourg, unde a regăsit-o de fiecare dată, pe specialista recunoscută, pe custodele D-na Lemny.

În urma acumulării acestui câștig de informație, grație apariției an de an a unor noi exegeze și a volumelor ce i-au fost închinate, cărțile autorului nostru și-au schimbat și ele fizionomia, devenind niște uriașe depozite arhivistice, de proporții faraonice, așa cum o demonstrează și cea mai recentă carte a sa, de peste 700 de pagini, apărută cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la nașterea marelui gorjan. E vorba de lucrarea cu caracter enciclopedic Civilizația vizuală Brâncuși (ed. Napoca Star, 2021), adunând la un loc tot ceeea ceea ce brâncușologul nostru a reușit să identifice esnțial cu privire la arta brânucșiană. Și ca să evite rigiditatea, a organizat materia, primenită și adusă la zi, din cărțile anterioare, sub forma unui „roman non convențional închinat istoriei avangardelor”, în care biografia și interpretarea merg mână în mână într-o construcție de tip ciclopic, cu largi perspective labirintice, din care cititorul iese cu greu la liman fără acel miraculos un fir al Ariadnei întins cu generozitate de autor. Miza celei dintâi secțiuni a cărții are ca suport explicarea și acreditarea genialității creatoare a gorjanului nostru, printr-o evoluție rapidă și convingătoare, prin raportări documentate la întreg mozaicul de curente idei, tendințe, din anii în care el a sosit pe jos la Paris spre a pleca din el într-o caleașcă aurită. Această primă parte e și cea mai reușită, deoarece, autorul nostrul a reluat o carte deja apărută, pe care a tot perfecționat-o și a șelefuit-o până la exasperare.

Suntem puși la curent Intuițiile formidabile ale sculptorului, cu viziunea sa sincretist-simbolică, care l-a ajutat să-și găseaască repede drumul propriu, lipsit de asperități, crispări, eșecuri, printr-o muncă sistematică dăruită artei, transformând în curând atelierul său într-un loc de întâlnire căutat de mai toate mondenitățile pariziene. Stăruind asupra anilor de formație, când a încearct să învețe ceva de la Rodin, autorul sugerează că desprinderea de acesta a însemnat părăsirea convenționalului și a academismului inhibant și plasarea lui în zodia favorabilă a furtunilor înnoitoare ale avangardei, tălmăcite într-o cheie proprie, așa cum acestea pot fi depistate încă de la primele creații care-l individualizează, precum Săruturile, Muzele adormite, Rugăciunea, Cumințenia pământului, ca să atingă gradul de expresivitate dorit în Domnișoara Pogany (1933), Leda,Pasărea măiastră. Creație de maturitate, bazată pe simplificarea formelor până la esența ideatică, armonizând civilizația ochiului cu obsesia formelor rotunde, înnobilate de tehnica modernă a polisajului, fapt care i-a deschis drumul spre sculptura tactilă, spre revelarea misterului ascuns al materiei, care tinde să-și depășească amorfitatea spre a găsi o cale de afirmare nouă, suplă, șocantă, bazată de exprimarea liminară a ideei. Suprafețele corpurilor propun modalități expresive noi, venind dintr-un limbaj sublimat, care biciuește comoditatea și îndeamă la meditație.

Maestru al jocurilor subtile dintre formă și lumină, dintre dat și configurat, mizând pe tăietura ingenioasă a unghiurilor, ce oferă privirii și inteligenței umane efectele ascunse ale proporțiilor, supuse numărului de aur și imaginației sale nedomolite, Brâncuși a devinit în curând vocea cea mai autoritară din sculptura mondială, surprinzându-și contemporanii prin inovațiile sale inedite. Într-un amplu capitol care stăruie asupra acestor reușite brâncușiene, autorul îl așează într-o relație de vecinătate cu dadaiștii lui Tzara, cu suprarealiștii lui Breton, cu mișcarea din avangarda românească și din cea internațională, rolul acestui Mag al Sculpturii, fiind acela de a o rupe total cu trecutul. Prin Păsările Măestre, el sugerează impecabil ideea de zbor, prin Cocoșul zig-zagat treptele sunetului care se rostogolesc în văzduh, iar prin Leda adormită, corporalitatea feminină niciodată descifrată până la capăt, așa după cum Cerul și Pământul se contopesc armonic în Coloana Infinită, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, marile creații pe care le-a dăruit țării sale. E semnul suprem al racordului cu ancestralul și arhetipalul matricial al nației, expresie a Veșnicei Recunoștințe pentru cei morți la datorie, în timp ce în Poarta Sărutului și în Masa Tăcerii reface simbolc ciclurile vieții omenești, prin Iubire și perfecționare continuuă a lăuntricului uman până la contopirea cu cosmicitatea.

Din păcate pargtea ultimă a lucării e mai expediată, constând dintr-un conglomerat disproporționat de informații, insuficient articulate în întreg, urmărind aspecte de viață privată, prieteni, iubite și muze etc., dovadă a unui suflet delicat și ales, pus în valoare în momente esențiale de viață. Zărnescu nu neglijează nicio pistă, nu ocolește nicio sugestie, nu trece nepăsător pe lângă nicio informație, cu dorința de a coborî în adâncurile psihanalitice ale personajului, prin referințe privind perenitatea operei sale în timp și spațiu. Cartea de față e cartea de maturitate a lui Zărnescu, carte care îl consacră ca veritabil brâncușolog. Mircea Popa