Box / CS Olimpia Cluj – exemplu de cum se face performanţă pe burta goală

Chris Caba, încadrat de managerul Vasile Mocian şi antrenorul Dumitru Negrea

Anul 2016, de finalul căreia ne mai desparte foarte puţin, a fost unul deosebit pentru clubul de box Olimpia Cluj şi mărturie în acest sens sunt rezultatele înregistrate de pugiliştii ce se antrenează sub bagheta lui Dumitru Negrea şi manageriaţi de Vasile Mocian. Nu întâmplător, sportivul numărul 1 al Clujului a fost desemnat boxerul Szabo Karol, cvadruplu campion naţional, în 2012, 2013, 2015 şi 2016. Acesta provine dintr-o familie modestă, dar cu tradiţie în sportul nobilei arte. Fratele mai mic al acestuia, Szabo David, practică la rându-i cu succes boxul, fiind campion naţional de cadeţi în 2015 şi medaliat cu bronz la naţionalele de juniori din acest an. Olimpia Cluj scoate campioni pe bandă rulantă, iar unul dintre ei este Chris Caba, care a explodat în 2016, izbutind să câştige medalia de  aur la Campionatul Naţional de cadeţi. În spatele acestei performanţe, deloc de neglijat, se află şi efortul pe care îl depune familia sportivului, care s-a implicat inclusiv financiar, ajutând clubul în deplasările prin ţară. Este binecunoscut faptul că discipline sportive precum boxul sunt prea puţin băgate în seamă de autorităţile locale. Aşa se face că sportivii Olimpiei Cluj „boxează” şi împotriva sistemului şi, cel puţin în România, cluburile mici fac performanţă pe…burta goală.

Chris Caba

De Chris Caba vom mai auzi cu siguranţă  şi în 2017. An plin pentru pugiliştii Olimpiei Cluj, cu numeroase competiţii, iar antrenorul Dumitru Negrea aşteaptă ca şi alţi sportivi pe care domnia sa îi pregăteşte să confirme: „Am avut un an 2016 cu rezultate excelente. N-aş spune peste aşteptări, întrucât aveam pretenţii din partea unor sportivi şi aceştia au confirmat. Îmi doresc ca şi alţii, având exemplul lui Chris Caba şi al fraţilor Szabo, Karol şi David, să-şi pună în valoare talentul. Şi mă refer la Nicu Chiorean, Laurenţiu Ceban ori Michele Petrişor, sportivi tineri şi de perspectivă, pe care calităţile îi recomandă pentru marea performanţă”.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.