Borsec – singurul brand autohton în topul preferințelor românilor

Mărcile Borsec, adidas, Mercedes-Benz, Dr.Oetker, IKEA şi Coca-Cola sînt primele în clasamentul preferinţelor românilor, potrivit unui studiu realizat în cadrul Programului Consumer Supebrands 2011-2012 de Superbrands România şi Nielsen România

În clasamentul brandurilor realizat pentru România urmează Nike, BMW, Jack Daniel’s şi Orbit. Printre brandurile româneşti consacrate aflate în clasament se numără Arctic, BCR, Dorna, Mobexpert, Petrom, Poiana, PRO TV, Rompetrol, Sensiblu, Ursus. Potrivit studiului, 43% din brandurile aflate în clasament provin din segmentul FMGC (bunuri de larg consum – n.r.), 36% non-FMGC şi 21% sînt branduri din servicii şi retail. Din totalul de 740 de branduri incluse în studiul Superbrands, 29% sînt nume româneşti.

„Lista brandurilor eligibile a fost obţinută în baza metodologiei internaţionale Superbrands care cuprinde două etape. În prima etapă, 26 de specialişti în management, marketing, comunicare şi branding au asigurat selecţia calitativă a listei de branduri, evaluînd 1.260 de nume din 48 de categorii. Criteriile luate în considerare în procesul de selecţie au fost calitatea, încrederea şi diferenţierea pe piaţă”, a declarat Bogdana Baltasiu, de la compania Nielsen Romînia. În urma primei etape de selecţie, 740 de mărci calificate au fost incluse în cercetarea de piaţă, realizată la nivelul a 1.500 de consumatori români. Cercetarea a fost finalizată în septembrie 2011.

În opinia a 87% dintre consumatorii români un superbrand trebuie să fie de calitate, 86% afirmă că trebuie să inspire respect pentru clienţi, iar 85% au arătat că cel mai important criteriu de departajare este raportul calitate-preţ. „Peste 80% din consumatorii români consideră că principalele atribute ale unui brand valoros sînt calitatea bună a produselor sau serviciilor, respectul faţă de clienţi, raportul calitate-preţ, încrederea şi reputaţia, în timp ce implicarea socială sau simţul umorului folosit în campaniile de promovare încheie clasamentul atributelor, cu numai 43% din voturile publicului”, susține Cătălina Stan, de la Superbrands România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.