“Bomba” Iohannis”

Ilie CĂLIAN

Miercuri a explodat “bomba” înscrierii lui Klaus Iohannis în PNL. Adică, a explodat mediatic, punînd în umbră celelalte discuţii despre confruntările din partid dinaintea congreselor extraordinar şi ordinar – de azi, respectiv, de mîine -, la care se vor aproba modificări la statut, se vor dezbate chestiuni de program şi se va alege o nouă conducere. Desigur, înscrierea în PNL a primarului Sibiului, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, cel care a fost propus în toamna lui 2009 prim-ministru de către PSD şi PNL în locul lui Emil Boc, aşadar, intrarea în USL a celui pe care Traian Băsescu l-a refuzat, atunci, poate fi percepută ca o lovitură puternică la adresa lui Băsescu şi a PDL. Dincolo de aceasta, au început o serie de speculaţii la bursa ideilor şi scenariilor – majoritatea de culoare şi temperament tipic dîmboviţene.

Dacă unii, pro-USL, evidenţiau “întărirea” formaţiunii prin reapariţia lui Iohannis în prim-plan, alţii se limitau să sublinieze abilitatea “mişcării” lui Crin Antonescu, care a împins în derizoriu demersurile grupului Tăriceanu-Chiliman-Orban. De cealaltă parte, plasarea lui Iohannis în fruntea PNL (se spune că urmează să se creeze pentru el postul de prim-vicepreşedinte) ar însemna o lovitură împotriva… PSD, special împotriva lui Victor Ponta, al cărui post ar urma să fie luat, în perspectivă, de primarul sibian. Dincolo de dezminţirea lui Crin Antonescu – chiar dacă, în mod cavaleresc, îi recunoaşte noului coleg de partid calităţi de partid calităţi de prim-ministru şi chiar de preşedinte al ţării -, miza USL este mult prea importantă pentru partidele componente (în primul rînd pentru PNL şi PSD) pentru a putea fi sabotată de această “mişcare”. La extrema acestei interpretări, am auzit-o pe Inteligenţa Sa, Adriean Videanu, explicîndu-ne că, de acum, PSD şi PNL sînt asemenea URSS şi SUA: au intrat în războiul rece şi în curînd îşi vor folosi armele. (Dacă ar fi fost ceva mai inteligent, ar fi observat că URSS şi SUA nu s-au războit, iar acum, dincolo de interesele specifice, îşi dau mîna pentru a soluţiona interese comune.) Desigur, pentru PDL şi Traian Băsescu orice e bun pentru a le alimenta obsesia iminenţei războiului dintre PSD şi PNL, de pe urma cărora ar urma să profite, reinstalîndu-se la cîrma ţării.

Numai că, pe de o parte, interesele strategice ale PSD şi PNL nu pot fi uşor torpilate. Pe de altă parte, să nu exagerăm nici cu importanţa noii achiziţii a PNL (după Sorin Frunzăverde şi Gigi Becali). Ca om politic, Klaus Iohannis nu e formidabil. Ca primar, el a fost o bună soluţie pentru politicienii locali. La fel – pentru oamenii de afaceri sibieni, care nu pot fi acuzaţi deschis că ar fi pactizat cu vreun partid sau altul. Pentru cetăţenii Sibiului, Iohannis a fost o pilulă antistres: avîndu-l aşezat acolo, alegeri după alegeri, nu şi-au mai bătut capul cu partidele politice, cu alegerile legislative, cu referendumul, după cum o arată participarea lor la vot. Iar ca primar, Iohannis a făcut ce-a putut, mai ales că, alegîndu-se Sibiul drept capitală culturală europeană, a şi primit ceva bani şi alt ajutor, pe care alte oraşe, de aceeaşi dimensiune şi structură, nu le-au putut primi. Pe scurt: Klaus Iohannis ca mare lider e o ciorbă reîncălzită.

Cu totul alta este problema, de fapt. În mentalul colectiv românesc, germanii transilvăneni (saşi, şvabi, ţipţeri) reprezintă minoritatea “bună”: ei au implantat aici civilizaţia occidentală – ca şi în întreg bazinul carpatic, maghiaro-slavo-român, în care hungarismul se proclamă providenţa civilizatoare -, în Translivania şi dincolo de Carpaţi, la începuturile organizării noastre statale şi citadine; germanul “bun” a fost de partea românilor oropsiţi de nobilimea maghiară; el a fost cel care i-a învăţat pe toţi industria modernă ş.a.m.d. Aşadar, în mentalul românesc, minoritatea germană este opusă minorităţii maghiare. Or, iată, reprezentantul unei organizaţii minoritare reprezentate în Parlament face pasul decisiv – de la organizaţie etnică la partid politic -, provocînd, inevitabil reluarea vechii întrebări referitoare la organizaţiile etnice. Anume: într-o structură bazată pe doctrine politice îşi au locul partidele etnice?! Altfel spus: oare maghiarii din România nu ar trebui să urmeze exemplul germanilor din România? Pînă în momentul în care scriu aceste rînduri n-am auzit o reacţie – oficială sau oficioasă – din partea UDMR, PPMT, PCM, organizaţiilor secuieşti şi altor reprezentanţi ai maghiarofonilor. Dar mă îndoiesc că vor fi laude la adresa lui Iohannis, ca exemplu pentru organizaţiile minoritare etnice.

Că vor exista şi reacţii externe – adică din Uniunea Europeană şi chiar de la Partidul Popularilor Europeni – este posibil, dar nu cred că vor avea asupra Germaniei efectul pe care-l estimau unii comentatori. Repet, încheind: mesajul poate avea efect în ţară – dar nu foarte mare, întrucît minoritatea germană este foarte redusă numeric.