Bogatul nemilostiv

Săptămâna XXII-a după Rusalii (Luca 16, 19-31)

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, anume , zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi-ar fi poftit să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, ei îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat.

Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe în sânul lui. Şi i-a zis, strigând: Părinte Avraam, ai milă de mine şi trimite-l pe să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, că mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam i-a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ţi-ai primit pe cele bune în viaţa ta, şi , de asemenea, pe cele rele; iar acum, aici, el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi prăpastie mare s’a întărit, încât cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici de acolo să treacă la noi.

Şi el a zis: Atunci rogu-te, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, că am cinci fraţi; să le dea lor mărturie, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Dar Avraam i-a zis: Îi au pe Moise şi pe profeţi; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci dacă se va duce la ei cineva dintre morţi, se vor pocăi. Şi ia zis: Dacă nu ascultă de Moise şi de profeţi, nici dacă ar învia cineva din morţi, tot nu vor crede”.

Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (alături de pilda fiului risipitor, a vameşului şi fariseului şi a samarineanului milostiv) este specifică Sfântului Evanghelist Luca, în sensul că o găsim relatată numai la Sfântul Evanghelist Luca (16, 19-31).

Tema acestei parabole poate fi des întâlnită în Vechiul Testament: “Să nu te temi când se îmbogăţeşte omul – zice psalmistul – şi când se înmulţeşte slava casei lui. Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va pogorî cu el slava lui” (Ps 48, 17-18). Dar psalmistul constată cât de greu îi este necredinciosului să asimileze acest adevăr. Deşi vede mereu “moartea”, de care nimeni nu poate scăpa (“Fiecare vede că înţelepţii mor, cum mor şi cei neînţelepţi şi nebunii şi lasă altora bogăţia lor” – Ps 48, 10), el (necredinciosul) se încrede în puterea lui şi cu mulţimea bogăţiei lui se laudă (Ps 48, 6). Aceeaşi idee este exprimată şi într-un alt text din Vechiul Testament, care pare a fi inspirat parabola cu bogatul nemilostiv din Evanghelie: “Este câte un om care se îmbogăţeşte prin multă grijă şi avariţie şi aceasta este partea ostenelilor lui, zicând: Aflat-am odihnă şi acum voi mânca din bunătăţile mele. Şi nu ştie că vremea trece şi va muri şi le va lăsa altora” (Isus Sirah 11, 18-20).

Dacă bogatul din parabolă este numit după avuţia sa (“bogat”), săracul care îi cerea milostenie are un nume (“săracul Lazăr”). Acest lucru vrea să arate că înaintea lui Dumnezeu bogatul acesta nemilostiv era sărac, iar săracul Lazăr, care cerea milă era bogat, căci “avea un nume”. Acest nume îl dobândim atunci când ne îmbogăţim în Dumnezeu.

A te îmbogăţi în Dumnezeu înseamnă a te îmbogăţi în fapte bune. Milostenia, de pildă, este un mijloc de îmbogăţire în Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice că omul trebuie să facă milostenie pe măsura belşugului său. Chiar dacă cineva şi-a câştigat bogăţia în mod cinstit, el nu sunt scutit de această îndatorire. Sfântul Ioan Gură de Aur insistă asupra rolului privilegiat al milosteniei în dobândirea harului lui Dumnezeu: “Milostenia nu lasă să ni se stingă candelele, nici nu ne lasă să ne arătăm la nuntă cu haine murdare, ci le spală şi la face mai curate decât zăpada… milostenia nu ne lasă să cădem acolo unde a căzut bogatul cel nemilostiv, ci ne călăuzeşte în sânul lui Avraam”.

Pe de altă parte trebuie să ne îmbogăţim în cuvântul lui Dumnezeu sau, altfel spus, trebuie să preţuim cuvântul lui Dumnezeu. Aşa făceau părinţii la Sfântul Munte Athos – preţuiau cuvântul lui Dumnezeu. De pildă despre Părintele Atanasie de la Grigoriu, un părinte contemporan nouă, citim că, atunci când i-au deschis portofelul după moartea sa, au găsit în el câteva bucăţi ciudate de hârtie, pe care scria: „100 de drahme”, „500 de drahme”, „1000 de drahme”. Pe partea cealaltă erau scrise cuvinte din Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Efrem, avva Isaac şi alţi Părinţi. Erau bancnote spirituale! Aceştia erau banii lui!.

Pr. dr. Petru-Ioan Ilea