Bogat, sărac…

RADU VIDA

Banii! Problema nr. 1 a tuturor timpurilor. Şi chiar dacă – vorba cîntecului – n-aduc fericirea, completarea deloc academică, exprimă un mare adevăr: n-aduc fericirea, dacă nu-s (mulţi!) Şi din acest simplu motiv, nu avem nici comune, nici oraşe fericite. Pentru că bugetul administraţiilor locale, acolo unde ar trebui să colcăie banii, este sărac.

S-a dat publicităţii o listă cu cele mai bogate şi cele mai sărace localităţi din acest punct de vedere. Al bugetului, vreau să zic.

Ce se ascunde în spatele cifrelor?

„Din cele 18,05 miliarde de lei, cît au fost veniturile cumulate ale primăriilor din comunele României, cele mai mari sume le-au încasat primăriile din judeţele Iaşi, Timiş, Suceava, Prahova şi Argeş. Pe de altă parte, Hunedoara, Tulcea, Ialomiţa şi Covasna sînt judeţele cu cele mai mici venituri comunale ale primăriilor în 2015”, potrivit datelor oferite de MDRAP. Iar cea mai bogată comună din România a fost primăria Miroslava din judeţul Iaşi, cu un venit total de 56,2 milioane de lei. Urmează Chiajna, Dragomireşti, Lumina şi Floreşti (Cluj). Am… redus un pic lista, tocmai pentru a se vedea mai bine ce şi cum. Şi nu trebuie mare ştiinţă, pentru a ne da seama că acele comune în care preocuparea primarilor a fost nu numai furtul şi şmecheriile personale, ci şi dezvoltarea, au venituri dintre cele mai mari, potrivit execuţiei bugetare. Veţi spune că nu prea ştiţi nimic despre comunele din Moldova, iar Floreştiul are avantajul proximităţii cu de-acu’ marea metropolă a Clujului. Ei, şi? Cea mai săracă comună din Ţărişoară a fost (şi va rămîne probabil) Necşeşti, o localitate aflată la o aruncătură de băţ de Bucureşti (oraşul cu cel mai mare buget, cel mai mare număr de locuitori, cea mai şi cel mai… pe toată linia!). Cu cît ar fi crescut veniturile unei comune, dacă s-ar fi introdus apa în satele aparţinătoare? Întrebare retorică, veţi zice, pentru că unii s-au aruncat cu capul în puţ, au îngropat ţevi şi racorduri în pămînt, pentru ca, mai pe urmă, să anunţe că nu s-au găsit suficiente rezerve pentru a introduce apa în fiecare casă!

Dar, credeţi-mă, nu se poate sta cu mîna în sîn (sîni?), numai pentru că cineva ne-a catalogat drept săraci. Că ne-au prăpădit alţii. Că e bine pentru primar şi gaşca lui, iar restul… cu mila de Sus! Iar… Jos, să nu se facă nimic, ba chiar şi din sărăcia acumulată să se înfrupte unii şi alţii. Sigur, sînt importante atît modalităţile de obţinere a veniturilor proprii, cît şi banii obţinuţi din TVA, defalcată de la bugetul de stat, subvenţiile şi sumele atrase de la UE. Mai sînt şi alte venituri, desigur. Dar cele din urmă nu se obţin doar stînd în birou sau hălăduind prin marile oraşe din apropierea centrelor de comună, cu sau fără treabă. Şi plîngînd pe la colţuri, că funcţionarii primăriei n-au salarii, pensii… Dar au tupeu, stau pe degeaba şi fac ceea ce altădată s-ar fi încadrat, cu siguranţă, în subminarea economiei naţionale.

Judeţul Cluj este nominalizat în acest raport ca urmînd după Bucureşti în ceea ce priveşte ponderea în PIB. Avem, totodată, o poziţie bună şi în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor, fiind nominalizaţi după Bucureşti, Constanţa şi Timiş. Dar sînt cifre evazive şi, deci, neconcludente. Pentru că, la Cluj, lipseşte componenta industrială a veniturilor din PIB şi, deci, din bugetul consiliilor locale. Industria – la pămînt, agricultura – pe butuci… doar sistemul academic şi o mînă de IT-işti ce mai aduc ceva bănet la visterie. Iar viitorii primari, cadindaţii, neicusorule!, cîntă cu glas dogit, melodia de demult: vom face drumuri, vom crea servicii, vom ajuta cultura!… Cu ce? Dacă nu investeşti un leu, din care să scoţi doi…