Boc în locul lui Băsescu?

 Ilie CĂLIAN

Dacă Traian Băsescu n-ar fi început cu „băile de mulţime” – din Constanţa la Bistriţa şi Satu Mare, de la Izvorul Tămăduirii la Sîmbra oilor -, poate că nimeni cu s-ar mai gîndi la ce se întîmplă cu PDL şi cu ceilalţi reprezentanţi ai „Dreptei autentice”, cum le place să se autoconsidere, acuzînd colaborarea PNL cu PSD drept o trădare a doctrinelor de dreapta. Iar acolo se înghesuie – pentru voturi – PDL alături de o aşchie PNŢCD (unite într-o ridicolă nouă Alianţă DA), şi Forţa Civică, şi Iniţiativa România Liberală, şi Noua Republică, şi Iniţiativa de Centru-Dreapta, ba chiar şi UDMR, dacă este să luăm în serios afilierea ei la „popularii” europeni. De fapt, poate că ar trebui să luăm în serios chiar şi Fundaţia „Mişcarea populară” a Ioanei Băsescu, ca „laborator” al unor strategii politice. Deşi ar fi vorba, deocamdată, doar de o simplă jucărie a lui Traian Băsescu, care să-i îngăduie să se dea important după ce nu va mai fi preşedinte (că şi Gorbaciov are o fundaţie). Uitasem de PP-DD, şi el cu nume care-i evocă pe „populari”. De fapt, nu-i uitasem decît retoric: în Opoziţia parlamentară ei sînt, faţă de PDL, la celălalt capăt: sînt încă năuciţi de şansa de a fi ajuns în Parlament, în timp ce PDL-iştii sînt tot năuciţi, dar de imensul eşec. Între ei se află UDMR, care îmbină eşecul cu succesul: adică, n-au pierdut foarte mult din cauza „concurenţei” celorlalte formaţiuni maghiare (PPMT şi PCM), dar nu mai au nici amiciţia PDL, cu care au rămas la guvernare pînă în ultima secundă, nici disponibilitatea de compromisuri a USL. Spre deosebire de PDL şi PP-DD, UDMR-iştii nu au nici apetitul trecerii la partide româneşti, faţă de care ar putea avea vreo apetenţă doctrinară, politică, adică non-etnică. Ceilalţi, însă, nu ezită să-şi părăsească partidele cînd interesul personal le-o cere. Astfel că, deşi fuga spre USL s-a mai potolit – din cauza acesteia, care are o foarte comodă majoritate în Parlament, dar şi pentru că nu prea sînt şanse în viitoarea componenţă (mai restrînsă) a acestuia -, există încă posibilitatea ca unii dintre ei să descopere o posibilitate de a-şi face alte aranjamente prin trădarea partidelor care i-au adus în Parlament.

„Peisajul” Dreptei este absolut dezolant – mai ales pentru cei care au crezut în geniul politic al lui Băsescu, care şi-au imaginat că, după ce acesta a rezistat la un referendum de demitere, după ce a fost reales şi după ce s-a salvat şi la al doilea referendum de demitere, îşi va sfîrşi al doilea mandat triumfal, conducînd o forţă politică zdrobitoare. Nici nu se putea să fie aşa: un veritabil om politic are spirit constructiv, în timp ce Băsescu este specialist doar în demolări. Nu este de mirare că nici partidul său, PDL, nici alte improvizaţii politice ale sale nu au avut succes: toată acţiunea sa, de la „bun” început, s-a bazat pe dinamitarea unor structuri deja existente. A fost, la început, îndepărtarea din PD a „aripii” lui Petre Roman. A urmat ruperea unei aripi din PDL. Apoi „ruperea” unei aripi parlamentare a PSD (care a format UNPR). În paralel – torpilarea conducerii PDL prin intermediul „intelectualilor”. Astfel, la această oră Băsescu nu se mai poate baza pe nimeni.

În cadrul fostului său partid, de la care şi-a luat un duios „Adio”, e haos. Cum se putea bănui, rinocerul Vasile Blaga, deşi a cîştigat împotriva amazoanei Elena Udrea, n-a reuşit să reconstruiască partidul. Deşi nimeni nu spune deschis, există informaţii că unii dintre perdanţi, mai ales dintre „intelectuali”, ar dori să facă alt partid. De parcă n-ar exista deja alte “forţe” de dreapta! Mai este ceva: PDL se află în dificila situaţie de a-şi pregăti candidaţi pentru europarlamentare, dar şi unul prentru preşedinţie, în condiţiile în care partidul nu a reuşit să se reaşeze şi nici n-a izbutit – cu toate strădaniile lui Băsescu – să producă „ruptura” USL. Pupăză peste colac: dacă este de înţeles ambiţia PDL (cu sau fără Blaga) de a conduce Dreapta, este de neînţeles ambiţia feluriţilor şefuleţi de partiduleţe de a se înfige în cursa pentru preşedinţia ţării, la concurenţă cu aşa-zişii colegi de dreapta. Şi, pentru ca deruta să fie şi mai mare, după ce a fost înfrînt la ultimele alegeri de partid, Emil Boc încearcă să-şi ia revanşa faţă de Vasile Blaga, trăgînd sfori pentru a deveni candidatul PDL la preşedinţia României.