Boc dă asigurări: Municipalitatea clujeană este pregătită pentru zăpada din acest sezon

deszapezire Companiile responsabile cu deszăpezirea în municipiul Cluj-Napoca şi-au prezentat utilajele cu care vor acţiona în acest sezon rece. Primarul Emil Boc a dat asigurări cu această ocazie că municipalitatea a luat toate măsurile pentru ca acţiunile de deszăpezire din acest sezon să se facă prompt şi eficient. El a spus că în acest an au fost introduse 11 străzi noi în programul de deszăpezire, ajungîndu-se astfel la 668 de străzi pe care se va acţiona cînd vor cădea precipitaţii sub formă de ninsoare.

Cele 11 noi străzi incluse în programul de deszăpezire al Primăriei Cluj-Napoca sînt: Pomuţ, Calatis, St. Ludwing Roth, H. Haine, Valea Gîrbăului, Voevod Gelu, Valea Cosminului, Speranţei, Veseliei (urgenţa III) plus Gheorghe Doja şi Dorului (urgenţa II). “Utilajele şi materialele sînt pregătite, disponibile să intervină în orice moment va fi necesar. Am fost asigurat de reprezentanţii Brantner Vereş şi Rosal că aceste utilaje nu vor fi în altă parte decît în oraşul nostru pe toată perioada în care funcţionează comandamentul de deszăpezire, 15 noiembrie 2013 – 15 martie 2014. Primăria Cluj-Napoca va monitoriza atent activitatea pe parcursul iernii şi nu vom ezita să amendăm orice abatere de la responsabilităţile asumate prin contract de companiile responsabile cu deszăpezirea pe raza municipiului”, a declarat Emil Boc.

Dispeceratul Central de Deszăpezire va funcţiona la Primărie şi va coordona în totalitate recepţionarea informaţiilor despre starea meteo şi necesitatea de intervenţie.

Companiile responsabile cu deszăpezirea dispun de 30 de utilaje de deszăpezire şi opt autoturisme cu platformă, toate acestea find dotate cu sistem GPS.

La nivelul judeţului, prefectul Gheorghe Vuşcan a ţinut să verifice bazele de deszăpezire pentru a vedea cît sînt de pregătiţi drumarii pentru a afce faţă sezonului de iarnă. Astfel, Vuşcan veridicat bazele de deszăpezire şi a punctele de sprijin din judeţul Cluj, din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Cluj, respectiv districtele Feleacu, Gilău, şi Turda. De asemenea, au fost vizitate locaţiile care deservesc cu materiale antiderapante Autostrada Transilvania, respectiv Centrul de întreţinere şi coordonare Gilău şi Punctul de sprijin din Săvădisla.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de către responsabilul Autostrăzii Transilvania, ing. Marius Iepan, şef secţie în cadrul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj, ‘’aprovizionarea bazelor cu materiale antiderapante care vor asigura circulaţia în bune condiţii în această iarnă pe Autostrada Transilvania se desfăşoară potrivit graficului, pînă în prezent fiind asigurată circa 30 % din cantitatea necesară, urmînd ca pînă la sfîrşitul anului în curs să fie completat stocul la 75 % din necesar, potrivit normativelor în vigoare şi condiţiilor meteorogice’’. De asemenea, trebuie precizat faptul că la nivelul Autostrăzii Transilvania nu sînt probleme privind desemnarea firmei care se va ocupa de întreţinerea ei pe perioada iernii.

În legătură cu blocarea atribuirii contractului pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din judeţul Cluj, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan va solicita Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România urgentarea asigurării operatorilor economici care să ofere serviciile de specialitate, pentru a nu pune în pericol circulaţia pe drumurile din judeţ în perioada imediat următoare, cînd este posibil să apară primele ninsori în zona Transilvaniei.

Menţionăm faptul că, judeţul Cluj are o reţea de 437,93 km de drumuri naţionale şi europene.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.