Boc: coasa şi toporul

Warning: Undefined array key "file" in /home/faclia/public_html/wp-includes/media.php on line 1788

Ilie CĂLIAN

După formidabila reuniune de joia trecută a BPN a PDL, în urma căreia întreaga conducere a partidului, în frunte cu Emil Boc, şi-a prezentat demisia – o şedinţă “cu mandatele pe masă” şi “cu sînge pe pereţi” şi în care liderii PDL şi-au aruncat în faţă acuze mai fioroase decît ale adversarilor şi presei de opoziţie -, după această şedinţă am auzit prin Cluj-Napoca opinii ale unor “oameni de bine”, care afirmau că tocmai aceste acuze ale tuturor liderilor împotriva tuturor demonstrează că Boc a fost, în fruntea partidului, un “om de treabă, cinstit”, dar care n-a putut face mai mult. Adică, Boc însuşi n-ar avea, în ultimă instanţă, nicio vină pentru întreaga politică a PDL, că vinovaţi ar fi Traian Băsescu şi clica de la conducere, “miticii” şi alţi răuvoitori, că Boc ar fi vrut “să facă bine”, dar “ăia” nu l-au lăsat. Desigur, aceşti apărători ai lui Boc nu explică de ce “omul de treabă” a ţinut cu dinţii, în toţi anii de cînd a ajuns un mic şef la PDL, să parvină tot mai sus; de ce nu s-a retras la timp – sau măcart după prima moţiune de cenzură împotriva guvernului său, ori la ultima convenţie a partidului.

Realitatea este alta: Emil Boc este chintesenţa făţărniciei partidului său – care se consideră unicul reprezentat al dreptei, aşa cum pînă în 2005 se considera unicul reprezentant autentic al stîngii – dar, în acelaşi timp, a făcut permanent apel la cele mai populiste mijloace de atragere a unor categorii sociale care nu au nimic de a face cu dreapta. Să ne amintim de simbolistica gestuală şi instrumentală a lui Boc: coasa şi toporul. Cui se adresa ea?

Bolşevicii introduseseră ca simbol al comunismului secera şi ciocanul. Era o simbolistică bine ţintită: satul şi oraşul; agricultura şi industria; femeia şi bărbatul; familia; majoritatea populaţiei Rusiei de atunci. Simbolistica lui Boc, de acum, coasa şi toporul, ca simboluri ale electoratului căruia i se adresează, este, evident, absolut inadecvată: ea reprezintă o lume marginală, patriarhală, ambele instrumente sînt simbolul muncii masculine, din zona montană a crescătorilor de vite şi tăietorilor de pădure, nici măcar a mulţimii agricultorilor României. Pe scurt: este lumea “de acasă” a lui Boc, de pe la Răchiţele şi alte zone similare, cu o populaţie deja sătulă ea însăşi de acest stil de viaţă şi muncă şi aflată într-o susţinută migraţie spre oraşe şi ate profesii. În orice caz, o atare simbolistică, anacronică,  nu numai că nu are nimic de a face cu politica unui partid de dreapta, dar nici măcar a stîngii, al cărei bazin electoral real este lumea economiei moderne, a salariaţilor.

Dacă Boc s-a încăpăţînat să promoveze o asemenea simbolistică, în timp ce liderii PDL “performau” într-o politică de afaceri proprii, care n-avea nimic de a face cu idilismul arhaic al lui Boc, este limpede că Boc n-avea ce căuta în fruntea acestui partid. Şi este limpede că primul care ar fi trebuit să constate acest lucru era Boc însuşi (cel care, în 1989, era încă student al Facultăţii de Istorie-Filosofie, secţia Filosofie, a universităţii clujene). N-a făcut-o – mai exact: a refuzat să ia în considerare această contradicţie ideologică fundamentală – întrucît era motivat de o puternică dorinţă de parvenire cu orice preţ. Cu orice preţ – el trebuia să ajungă “şăf”. Dacă s-ar fi născut spre mijlocul secolului XIX, ar fi devenit un bun funcţionar chezaro-crăiesc. Dacă s-ar fi perpetuat încă vreo cîţiva ani regimul comunist în România, ar fi devenit un bun secretar de partid “cu propaganda” la Huedin. În schimb, a prins un culoar excepţional, oferit de Băsescu, care avea nevoie, pentru partidul său, de oameni pe care să nu-i intereseze nicio ideologie, ci doar să parvină prin partid – exclusiv prin loialitatea faţă de partid, adică faţă de Băsescu, care era şi este Partidul.

Partidul s-a spart, motivele sînt multe – nu e locul să le discut acum. Dar de ce Boc a avut, totuşi, suficiente voturi pentru a fi ales, din nou, primar de Cluj-Napoca, după dezastruosul său parcurs de preşedinte al PDL  şi prim-ministru?! Probabil pentru că, pe lîngă voturile celor care au beneficiat de statutul de membri şi simpatizanţi PDL (cu toate familiile, clanurile şi partenerii de afaceri), există încă în Cluj-Napoca o sumă de nostalgici ai simbolisticii lui Boc. Dar, dacă a mizat pe voturile unor alegători urbani dezrădăcinaţi şi care, fără motivaţie de perspectivă (datorită vîrstei), se refugiază în fericirea vremurilor trecute şi locurilor natale (de care au fugit!), să nu credem că Boc nu ştia că-i înşeală. Ştia! Să nu credem că nopţile lui Boc sînt bîntuite de coşmaruri existenţiale, că specialistul în drept (anti)constituţional regretă şi îşi imaginează că ar fi fost mai bine “să fi rămas la plug, la boi, să fi rămas acasă”. Nu: pînă în ultimul moment şi-a imaginat că i-ar fi bine să fie, din nou, primar între două curse de avion, şi preşedinte al PDL.