Bizonii s-au acomodat destul de bine la Ţaga şi Sîntioana

Au trecut şase luni  de cînd efectivul de 158 bizoni aduşi din Belgia şi Danemarca  şi-au stabilit reşedinţa definitivă în comuna Ţaga. Dat fiind faptul că la Ţaga există din belşug atît apă, cît  şi suprafeţe păşunabile, societatea comercială Villa Tirol, administrată de un german şi un austriac, au identificat plusul de păşune existent la Ţaga după ultimul  recensămînt al animalelor, solicitînd primăriei şi consiliului local concesionarea suprafeţei de 200 ha, la Ţaga şi Sîntioana, pentru popularea terenurilor cu bizoni. Aşa a devenit  Ţaga prima comună din România, unde, alături de oi, capre, cai şi vaci, specii autohtone ce se împuţinează an de an, să-şi găsească loc şi mediu de viaţă aceste erbivore masive, ce ating o greutate de 1000 kg şi o înălţime de 2 m , a căror constituţie fizică e uşor confundabilă cu a zimbrului.

Într-o după-amiază a zilelor trecute, am făcut o scurtă vizită la bizoneria Ţaga, avîndu-l ca… ghid pe domnul Romulus Mîrza, primarul comunei, de la care am aflat că perimetrul populat cu bizoni de la hotarul satului Ghiolt se întinde pe 37 ha , iar la Husuier-Sîntioana, suprafaţa este dublă.

Deşi am avut reţineri în a ne apropia de gardul subţire de sîrmă, înalt de circa  2 m, primarul ne-a asigurat să nu ne temem, deoarece cei 78 de patrupezi nu sînt agresivi. Dimpotrivă, vin la gard cu un aer… prietenesc, dacă le oferim o mîna de fîn din stocul zilei. Ba, mai mult, glumeşte primarul, vin şi la o… poză de grup, dacă insistăm. Întrebat cum de nu rup un gard atît de fragil, şeful administraţiei publice de la Ţaga ne-a precizat că aceşti bizoni au fost crescuţi în captivitate, iar gardurile sînt prevăzute cu un conductor electric care îi atenţionează că nu au voie să forţeze împrejmuirea. Am mai aflat că la început erau derutaţi, păşteau şi se deplasau în grup, dar acum sentimentul apartenenţei le dă siguranţă, nu mai au nicio teamă, se plimbă lejer prin toată rezervaţia oferită de proprietari, adică s-au acomodat destul de repede şi bine în această zona mărginaşă a Cîmpiei Transilvane.
În această vară a crescut destul de mult tineretul, acum au gabaritul unor juninci pretabile pentru gestaţie, am spus juninci, deoarece în turmă sînt doar trei masculi necesari reproducerii.

Cei doi întreprinzători au promis că vor creşte efectivul, că vor achiziţiona terenuri pentru dezvoltarea fermei, se gîndesc să construiască un abator şi o carmangerie, inclusiv un minihotel pentru turiştii care vin să vadă această interesantă rezervaţie de bizoni, controlată din punct de vedere economic. Însă totul se rezumă la intenţii, inclusiv înfiinţarea unei ferme de mufloni, pentru care comuna poate asigura terenul necesar, deoarece dispune de peste 1200 ha păşune. Apropo de efective, două exemplare au dispărut, nu din motive de sănătate, ci în urma unor lupte violente, în care cel mai puternic cîştigă.

Pentru accesul turiştilor, patronii fermei au amenajat un drum pe liziera pădurii din dealul Năsalului, care este pietruit şi circulabil în toate anotimpurile anului. Chiar dacă provin din America de Nord, bizonii s-au acomodat în Europa şi acum în România, iar în acest sezon rece rezistă pînă la minus 30 de grade. Şi dacă într-un alt articol spuneam că Ţaga îşi are brandul în caşul de Năsal, acum pot adăuga că şi bizonii din imagine branduiesc aceste locuri.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.