Biserica greco-catolică din Frata și remarcabilul ei iconostas

Ajuns în Frata, este imposibil să nu observi în depărtare, străjuind satul de pe unul din dealurile înconjurătoare, o veche biserică, ușor de reperat după turnul semeț și acoperișul care lucește în lumină. Este vorba de biserica de lemn cu hramul „Pogorârea Sfântului Spirit”, un lăcaș înscris pe Lista Monumentelor Istorice și care aparține comunității greco-catolice din Frata.

Ctitorii s-au îngrijit să lase încrustat anul nașterii edificiului, 1827, pe ancadramentul de intrare, dar și pe piciorul mesei de altar. Tradiția locului spune că exista aici o altă biserică de lemn, care ar fi ars până la temelii, la începutul secolului al XIX-lea. Credincioșii uniți s-au văzut astfel în fața necesității de a-și ridica alt lăcaș de închinăciune. Edificiul a fost pictat în 1847 de Sollyom Ignat, conform inscripției din colțurile iconostasului. Indiferent că a servit comunității greco-catolice sau celei ortodoxe (între 1948 și 1992), lăcașul a fost mereu în folosință. Credincioșii uniți sunt îndrumați din 2001 de părintele Gavrilă Pleș, iar din 2008 urcă mai rar dealul până la vechea lor bisericuță, folosind preponderent edificiul de zid.

Construit din bârne de brad, îmbinate în cheotoare dreaptă și în coadă de rândunică, pe o fundație de piatră, edificiul are o planimetrie clasică, în care pronaosul și naosul sunt înscrise unui dreptunghi unitar, la care se adaugă altarul poligonal cu pereții retrași. Pronaosul tăvănit susține scheletul turnului clopotniță robust, înalt, cu galerie deschisă și coif octogonal. Bătrânii satului își aduc aminte că, la baza fleșei, existau două turnulețe fială, care au fost sacrificate la acoperirea cu tablă din anii ’50. Acoperișul, unitar pentru pronaos și naos, este separat, mai scund, pentru altar. În interior, naosul și altarul au câte o boltă semicilindrică, ridicată direct de pe pereți, iar intrarea se face pe latura de vest, fiind adăpostită de un pridvor. Singurele elemente de decor sculptat păstrate la exterior sunt consolele frumos lucrate, evidențiate de lobii asemeni unor volute de mari dimensiuni, ritmați de goluri romboidale. Capetele bârnelor din zona absidei altarului sunt cioplite descrescător asemeni unor aripi larg deschise.

La 20 de ani de la ridicarea cu efort a noului lăcaș, frătenii uniți reușesc să îl aducă pe pictorul Ignatz Sollyom, care se semnează în colțurile iconostasului în 1847. Este amintit numele lui Eliseu Moga, primul preot greco-catolic consemnat în documente parohiei și înmormântat lângă biserică. Din pictura pe pânză aplicată pe pereți, deteriorată și puternic înnegrită în prezent, se mai păstrează fragmente în altar și pe bolta naosului. În rest, pereții au primit o vopsea într-un albastru viu, la fel ca ușa intrării sau stâlpii pridvorului. În altar mai sunt vizibile temele: Pogorârea Sfântului Duh, Prohodul Domnului sau friza Sfinților Părinți. În schimb, pe bolta naosului programul iconografic este simplu, conturat doar prin medalioane mari în care apar reprezentările celor patru Evangheliști, a Sfintei Treimi și a Duhului Sfânt. Cum Sollyom nemărturisește că în 1847 a „zugrăvit acest fruntariu ”, rămâne necunoscut numele celui ce a realizat ansamblul mural.

Iconostasul este în mod cert piesa care atrage atenția și care dă valoare unui interior care a avut de suferit în timp din cauza diverselor intervenții. Primul registru este cel al praznicarelor, având în mijloc icoana Sfintei Veronica, apoi registrul Apostolilor, tâmpla încheindu-se în partea superioară cu imaginea Răstignirii. Maestrul care a lucrat partea de lemnărie a iconostasului a insistat asupra spațiilor care delimitează registrele, pe care le-a înfrumusețat cu un decor policrom, sculptat cu vrejuri vegetale, cu colonete decorative și frize neoclasice. Acest bogat decor este scos în evidență de o cromatică caldă, echilibrată, dominată de roșu, verde și galben. Remarcabile sunt și ușile împărătești cu bogat decor traforat. Vrejuri cu flori și struguri, folosind aceeași frumoasă gamă cromatică, înconjoară cele șase medalioane în care au fost pictate scenele clasice cu Bunavestire și cei patru Evangheliști. Sollyom și-a arătat în această operă influențele dinspre arta central europeană, dar și abilitățile de miniaturist, în cazul ușilor împărătești.

Edificiul a suferit unele modificări în timp, mai ales la nivelul acoperișului. Șindrila a fost înlocuită cu tabla, iar o parte a interiorului acoperită cu vopsea. Tabla, soluție nedorită, dar preferată șindrilei din motive financiare, a protejat totuși stratul interior de pictură și bârnele. O ușă care dă direct în naos a fost tăiată în peretele sudic, la o dată ulterioară edificării.

Până la găsirea unor fonduri pentru restaurare, biserica de lemn din Frata așteaptă solitară în cimitirul de sus, de pe deal, ca un străjer. Cel ce se încumetă până acolo, primește răsplata unei largi și frumoase panorame asupra întregii așezări și asupra împrejurimilor.

Consuela BENDEA
Consultant artistic în arhitectură și artă tradițională,
CJCPCT Cluj