Biserica din Strâmbu, însemnat monument de artă religioasă ce trebuie salvat

În satul Strâmbu, din comuna Chiuiești, găsim biserica „Sfinții Arhangheli”, un monument istoric ce face parte dintr-o categorie aparte, aceea care îmbină piatra cu lemnul, alături de edificii similare din Iclod (1791) sau Nima (1774).

Extrem de reprezentativă prin tipul arhitectonic pe care îl ilustrează, dar și prin importanța sa în istoria religioasă a zonei, biserica șade abandonată, izolată, pe un deal, așteptând tăcută o salvare pe măsura valorii sale.

În secolul al XVIII-lea, edificiile religioase de piatră de pe Valea Someșului continuă să fie foarte puține față de cele de lemn, fapt datorat acelorași restricții de construire impuse ortodocșilor. Relaxarea din acest punct de vedere apare abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a edictelor de toleranță religioasă emise de Iosif al II-lea. În acest context, apar monumente precum cel din Strâmbu, care fac trecerea spre arhitectura religioasă de zid. Ele păstrează, în cea mai mare parte, planimetria bisericilor de lemn, îmbinând cele două materiale constructive: piatra pentru pereții verticali și lemnul pentru partea superioară a edificiilor.

În localitate a existat o mănăstire dărâmată, probabil, în jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, de autoritățile austriece. Ridicarea bisericii este pusă pe seama existenței acestei mănăstiri, care trebuie să fi fost un pol important al vieții religioase din zonă. Unele surse, precum Lista Monumentelor Istorice, plasează edificarea bisericii în secolul al XVII-lea, fiind reînnoită în secolul al XVIII-lea, sub îngrijirea călugărului nobil Filip Pahomie Georgiu din Strâmbu (Filip Pachonius György–nobilis de Horgospatak). Alți cercetători plasează ridicarea ei în jurul anului 1764-1765. Știm sigur că a fost supusă unor renovări și modificări prin 1873.

Valorosul monument a fost folosit ca lăcaș de cult până în anii ʹ70, când s-a ridicat biserica nouă, de zid. Aflat izolată, pe un dâmb, deasupra satului, biserica se află într-o situație destul de tristă, având nevoie urgentă de restaurare.

Edificiul are pereții construiți din piatră, în timp ce tavanul pronaosului, bolta naosului și a altarului sunt din lemn. Peste pronaos se înalță turnul clopotniță, cu galerie deschisă, arcade semicirculare și coif octogonal, pe bază pătrată. Este acoperit cu șindrilă, asemeni restului clădirii. Bolta naosului și a altarului se ridică de pe cununa de lemn, așezată direct pe pereții de piatră.

Planimetric, se compune dintr-un pronaos și naos, înscrise într-un plan dreptunghiular unitar și altarul decroșat. Un element aparte este altarul semicircular și nu poligonal, precum la bisericile de lemn, folosirea pietrei permițând acest pas înainte, din punct de vedere constructiv.

Biserica a suferit, în timp, unele modificări. Cu ocazia unei restaurări ulterioare, s-au zidit contraforți care, neavând nici o legătură inițială cu pereții, se dislocă, iar în interior s-a ridicat un cor.

Monumentul păstrează urme din pictura murală pe bolta de lemn a naosului, restul ansamblului fiind distrus de infiltrații. Pe centrul bolții apare reprezentat Sfântul Ilie, iar mai jos, scene din Ciclul Hristologic printre inscripții în chirilică. Scene din Judecata de Apoi, incluzând figuri de diavoli, apar pictate aici, fapt neobișnuit, deoarece pronaosul este, de regulă, locul destinat reprezentării acestei teme. În rest, pereții altarului, naosului și pronaosului, ridicați din piatră, sunt acoperiți cu tencuială și cu o pictură decorativă, cu motivul crucii. Urme de pictură se mai observă și pe peretele de vest al naosului.

Iconostasul de lemn a fost repictat, el încorporând și icoanele împărătești: Iisus Pantocrator, Sf. Nicolae, Arhanghelul Mihail și Maica Domnului cu Pruncul. Deasupra lor este redat registrul apostolilor și apoi, mai sus, cel al proorocilor. Ușile împărătești, cu bogat decor vegetal și evangheliști în medalioane, precum și icoanele împărătești încastrate au nevoie de intervenție.

În 2005 s-a înlocuit șindrila la turn și acoperiș, intervenție importantă care poate proteja parțial interiorul pentru următorii ani. În schimb, pereții din piatră ai edificiului se degradează, tencuiala lipsește pe alocuri, baza începe să se afunde și contraforții să se disloce. Podeaua este degradată și ea. Pictura din naos necesită o intervenție rapidă, fâșii de pânză pictată atârnând din înaltul bolții.

Monumentul nu mai este în folosință, fiind golit de mobilierul său și alte obiecte de patrimoniu. În imediata apropiere a edificiului se păstrează „masa moșilor”, lespezi rotunde de piatră de mari dimensiuni, unde credincioșii se adunau la sărbători, iar preotul sfințea bucatele și băutura aduse de fiecare. Alături de acestea, silueta încă frumoasă a lăcașului, aduce vag aminte de timpuri trecute, când acest loc era unul însemnat, care atrăgea oamenii de pe o întinsă zonă, mai ales în zilele de sărbătoare.

Comunitatea locală este conștientă de valoarea monumentului, urcând dealul până aici la evenimentele importante ale satului, și se încearcă strângerea de fonduri pentru restaurare, însă este nevoie de mai  mult. Pentru că este reprezentativă pentru o etapă importantă din evoluția arhitectonică a bisericilor de pe Valea Someșului, dar și relicvă a unei valoroase prezențe monahale pe aceste plaiuri, biserica din Strâmbu trebuie să fie salvată!

Consuela BENDEA
Consultant artistic în arhitectură și artă tradițională,
CJCPCT Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut