Biroul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană din Cluj-Napoca, inaugurat de doi ambasadori

După 15 ani de activitate în ţara noastră, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania) şi-a inaugurat vineri, în Cluj-Napoca, primul birou din afara Bucureştiului, la nelipsita ceremonie de tăiere a panglicii participând Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România (al doilea din stânga), și Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania.

“Inaugurarea acestui birou reprezintă un semn de recunoaştere a dezvoltării relaţiilor noastre economice” a apreciat ambasadorul Cord Meier-Klodt în discursul său susţinut în limba română, în cursul căruia a mai amintit că 20% din comerţul exterior al României este rezultat în urma schimburilor comerciale cu Germania, balanţa economică a acestora fiind echilibrată. Ambasadorul german a ţinut să menţioneze că a învăţat româna ca urmare a participării la un curs organizat de Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

“Dacă este ceva ce am aflat de la companiile germane din România este faptul că sunt impresionate de spiritul tehnic al românilor, care sunt familiarizaţi cu industria – de ce să nu reconoaştem? – încă din timpul comunismului, cînd îşi “şurubăreau” singuri Daciile sau îşi legau antenele la calorifere, probabil pentru a auzi mai bine Europa Liberă” a spus Emil Hurezeanu, care a declarat că la întoarcerea în capitala Germaniei îi va avertiza pe berlinezi spiritul creativ din Cluj şi despre “cei care îi concurează”.

“Este primul “copil” al AHK România. Cred că adevăratul business se face aici, în Transilvania, iar în Cluj se inovează. În România trebuie să existe predictibilitate, un investitor german îşi face strategii pe termen lung, pe decade, aşa că nu poate să conceapă că lucrurile seschimbă de pe azi pe mâine, că în trei săptămâni contribuțiile sociale trec de la angajator la angajat, și toate contractele de muncă trebuie modificate” a afirmat Dragoș Anastasiu, care a adăugat că trebuie să facem eforturi în îmbunătăţirea educaţiei, a sistemului de sănătate, a infrastructurii şi a birocraţiei, care este “inutilă şi sufocantă”.

După ce a urat “bun venit” celor prezenţi, primarul Emil Boc a apreciat că oraşul nostru “este un loc unde vestul întâlnește estul, şi estul întâlneşte vestul, unde religiile coexistă”. “Noi vrem să fim un model al artei de a trăi împreună, să facem lucruri care ne unesc, și nu care ne dezbină. Nu știu dacă reușim întotdeauna, dar încercăm să lucrăm aici într-un ecosistem, nu într-un egosistem” a mai spus Emil Boc.

„AHK Transylvania Office va oferi companiilor din Transilvania accesul direct la comunitatea noastră dinamică și inovativă și va sprijini companiile din regiune în activitățile lor”, a afirmat Sebastian Metz, director general al AHK Romania, în timp ce Florin Sabou, membru al Consiliului Director al AHK România, a apreciat că “fiind un oraș universitar cu tradiție în România, Clujul are un renume excelent.”

În Cluj funcţionează 435 de firme germane

Printre obiectivele biroului AHK din Cluj, care va deservi întreaga regiune, este să sesizeze aspectele economice importante pentru zona Transilvaniei, să le dezbată împreună cu ceilalți actori implicați în viața economică, să găsească soluții de creștere a disponibilității forței de muncă, să extindă contactele cu companiile germane, şi să sprijine firmele locale care doresc să se internaţionalizeze.

AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și cea mai mare cameră de comerț bilaterală din Romînia, cu peste 600 de firme – membre. Cele mai multe dintre cele 7.500 de companii germane active în România sunt deschise în Transilvania, iar 435 dintre acestea funcţionează în Cluj.

V. Dădulescu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.