Birocraţia politică

RADU VIDA

Nu e deloc liniştitor, dar trebuie spus: au şi alţii clivaje în viaţa lor socială, iar politicul ocupă un loc central în cangrenarea rănilor de tot felul. Mass media occidentală se ocupă tot mai mult de nemerniciile propriilor politicieni, iar comentatorii desluşesc în hăţişul potlogăriilor acestora cauzele celei mai grave crize prin care trece Europa. Spaţiul tipografic nu-mi permite înşiruirea tuturor matrapazlîcurilor  politicienilor de te miri unde. Voi încerca o sinteză, edificatoare, cred, a ceea ce înseamnă jaful banului public. Pe… nimic! Pe nemuncă, adică.

Televiziunile germane au preluat un reportaj deloc măgulitor la adresa italienilor, cei care, alături de Grecia, Spania şi Portugalia, se află pe lista neagră a tuturor întrunirilor la nivel continental. Vă amintiţi, desigur, că într-un editorial n-am avut un răspuns satisfăcător la ce se întîmplă în Cizmă. E greu de înţeles cum o ţară cu o industrie realmente dezvoltată şi cu o agricultură aşezată pe baze solide de producţie intensivă are probleme financiare de anvergură.

Jurnaliştii însă au descoperit una din sursele de scurgere a banului public, spre… niciunde. E vorba despre lista salariilor demnitarilor din Lazio, o regiune metropolitană din preajma Romei, cu circa 4 milioane de locuitori. Aici există un Parlament regional. Cu o grămadă de deputaţi, care taie frunze la cîini. La propriu. Asta pentru că organizarea statală a Italiei nu este una adevărat federativă. Atîta doar că şi aici, ca oriunde în lume, există probleme regionale care pot fi rezolvate de această şleahtă de birocraţi politici. Un deputat din acest Parlament – spunea reportajul în cauză – cîştigă fix 12.800 de euro. Pe lună! Plus – auziţi! – 100.000 euro la sfîrşitul ficărui an legislativ. De ce? Pentru că aşa vor ei. Pentu că aşa au hotărît. Şi aşa au făcut. Pe şest.

Cînd s-a aflat şi revolta populară a ajuns la apogeu, Parlamentul s-a dizolvat. Unii, aflaţi de-a dreapta lu’ Berlusconi cel Vestit, au spus că vor pleca şi vor face un alt Parlament şi mai şi (!). Alţii, mai la stînga… Nordului se luptă să-şi păstreze privilegiile. E ca în zisa senatorului roman, cînd a aflat că aurul pentru răscumpărarea Romei se cîntărea cu cîntare măsluite: Vae victis – vai de cei învinşi, a spus el.

Întîmplarea a scos la iveală şi alte exemple de rapt din banul public. În timp ce Caput mundi (capitala lumii), Limen Apostolorum (Pragul Apostolilor) sau, pur şi simplu l’Urbe are probleme cu sărăcia, şomajul, naţionalismul ş.a., oamenii puterii îşi fac de cap. Povestea spune aşa: un politician, ajuns pe la 40 de ani, a fost numit la conducerea unui ocol silvic. Pentru… o zi! Aşa s-a întîmplat, pentru că, după o zi de muncă, partidul de guvernămînt a fost atacat cu moţiune de cenzură, guvernul a picat şi funcţia s-a… vacantat. Insul însă a cerut pentru acea zi de muncă o… pensie de 14.000 euro.  Dreptul lui, zicea. Nu a primit chiar atîţia bani. Dar, după o… „dreaptă judecată”, s-a ajuns la un compromis: 8000 de euro pe lună (?!). Semnele întrebării şi mirării au apărut pe ecranele televizoarelor, dar problema n-a fost rezolvată. Omul îşi ia, bine-mersi, pensia şi, tînăr find, a primit şi alte funcţii din partea partidului.Cumulînd, aşadar, nimicul cu… nimica.

N-am aflat ce spune primarul oraşului Celor 7 coline, Gianni Alemanno, dar numele lui mi-a amintit că şi în Germania creşte birocraţia politică. Dintre multele cazuri am selectat una de mare răsunet. Se spune că marea doamnă din fier de Krupp, Angela Merkel, are în obicei a-şi îndepărta posibilii adversari prin numirea lor în funcţii grase. Şi… politice. A rămas celebru un tînăr care, atentînd la funcţia de Cancelar, a fost numit la Loteria Naţională. Salariul? Mult mai mare decît al primului om în stat. Sigur, treburile curente le fac specialiştii, tînărul politician n-are decît să-şi încaseze banii şi să facă cele mai trăznite achiziţii (de artă modernă contemporană, spre exemplu), pentru  împodobirea pereţilor Loteriei.

(Şi) acesta este un motiv pentru ca politicienii din statele mai sărace ale continentului să nu vrea o Europă chiar aşa de unită. Şi integrată.  Pericol ca şi în acele ţări să fie numiţi „oameni de la centru” în locuri călduţe, ce n-au nici o legătură cu partidele locale, dar care aduc „mari” servicii găştilor de  sorginte continentală.