Bilete la UNTOLD Festival plătite cu sînge

Festivalul de muzică UNTOLD a lansat o campanie de încurajare a donării de sînge şi devine primul astfel de eveniment la care biletul de intrare se poate plăti prin donaţie sangvină.

„UNTOLD Festival, în parteneriat cu Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină (INTS), lansează «Pay Bilete-singewith blood», o campanie naţională de încurajare a donării de sînge. În perioada 14 – 24 iulie donatorii de sînge din centrele regionale şi judeţene de transfuzii primesc reducere la Abonamentele UNTOLD dacă intră pe www.untoldfestival.com şi completează formularul de donator. Mai mult, între 20-21 iulie, toţi cei care vor dona sînge la Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca vor primi pe loc bilete la festival”, se arată într-o informare transmisă miercuri de organizatorii festivalului.

Potrivit acestora, România ocupă în prezent penultimul loc din Europa la numărul de donatori activi de sînge, cu doar 1,7% din populaţia ţării. „Festivalul UNTOLD are loc la Cluj-Napoca, în inima Transilvaniei, un loc care a făcut România faimoasă în întreaga lume pentru legendele cu Dracula. În contextul în care România se confruntă cu o lipsă acută de sînge în unităţile medicale, o campanie care se inspiră din aceste legende pentru a atrage atenţia asupra unei probleme reale este mai mult decît binevenită. Prin campania «Pay with blood» ne dorim să creştem gradul de conştientizare a acestei nevoi şi contribuim la creşterea numărului de donatori în România”, a declarat directorul general al UNTOLD Festival, Bogdan Buta.

UNTOLD Festival se va desfăşura în perioada 30 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca, şi va aduce pentru prima data în România, pe aceeaşi scenă, patru dintre cei mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA şi DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca 150 artişti internaţionali şi naţionali. UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.