Bilaterale. Care bilaterale?

RADU VIDA

O ştire intens difuzată la Beijing, dar abia rostită în întregime la Bruxelles, spune că am intrat în „Anul Dialogului Cultural UE – CHINA”. Ministrul culturii chineze, dl. Cai Wu, a făcut mare caz de această iniţiativă şi, credeţi-mă, toate semnele arată că, realmente, chinezii vor şti să fructifice această oportunitate. Două culturi vechi vor să se cunoască. Ba, mai mult, chiar fac un program coerent pentru a ajunge la rezultate dintre cele mai bune.

Şi nu de dragul de a se afla în treabă. Ci pentru că lumea merge înainte, economicul şi politicul fac punţi peste spaţii altădată greu de surmontat, iar pentru bunul mers al treburilor e nevoie de adîncă cunoaştere. China a dovedit de-a lungul existenţei milenare că e capabilă să asimileze cele mai valoroase experienţe pentru a putea merge înainte, neîncercînd să „inventeze roata” din orgoliu. Ci, mai degrabă, să asimileze succesele altora, indiferent de domeniu. Şi ridică pe noi trepte bucuria, adaptînd-o la condiţiile specifice ţării lor. Sigur, există o multitudine de etnii, regiuni, ţări, sisteme politice şi economice diferite, după cum există concepte culturale ce diferenţiază cultura din această parte a lumii. Neîndoielnic, însă, dincolo de diferenţe, de animozităţi chiar, cultura chineză există! Şi se manifestă ca o entitate într-o mare diversitate, specificîndu-se mereu că doar unitatea ei duce la izbîndă.
Europa…

Ei bine, e mai greu de vorbit despre o cultură europeană, în adevăratul sens al cuvîntului. Sigur Atena şi, mai apoi, Roma şi-au pus amprenta asupra culturii europene, dar individualismul şi egoismul au exclus, cel puţin din limbajul academic, numitorul comun care ne defineşte specia.
În lumea modernă, Franţa, pentru a da doar un exemplu, nici că se gîndeşte să împartă gloria culturală cu Marea Britanie, după cum Italia se crede superioară Germaniei. Germania care, la rîndul ei are orgoliul… ş.a.m.d.

Diferenţele dintre cele două entităţi sînt esenţiale: dacă Europa e divizată de cînd se ştie, China e unificată din 221 î.Ch. Chiar dacă marcate de latină, limbile europene îşi au particularitatea lor, iar o limbă „unificatoare” nu există. Şi China are vorbitori de sute şi sute de dialecte, dar toată lumea se înţelege cu toată lumea în putonghua (chiar dacă există şi alte limbi oficiale ca portugheza (Macao) sau engleza (Hong Kong). Dar tibetanii sau mongolii, uigurii sau taiwanezii învaţă şi se înţeleg în mandarină. Şi, spre deosebire de Europa,China promovează fără discriminare cultura tuturor naţionalităţilor. Pe cînd, în colţul nostru de lume, e vizibil cel care are putere economică, bani, şi prestigiu.

Fără îndoială că Anul dialogului cultural este binevenit. Dar noi, pentru că despre noi este vorba, trebuie să ne promovăm singuri. Degeaba aşteptăm Bruxelles-ul… Dar, doamna Merkel, spre exemplu, a fost de 5 ori în mandatul domniei sale la Beijing. Premierul Emil Boc – o singură dată. Asta ca să nu mai vorbim de munca extraordinară a ambasadei germane pe tot teritoriul Chinei. Pe cînd nouă ne-a lipsit mai bine de 8 luni un ambasador în această ţară mare.

În acest caz, UE – China ca parteneriat bilateral este greşit înţeles. E… 27 la 1. Şi cîştigă cel care nu va sta cu mîna întinsă. Ci, printr-un marketing corect, îşi va promova, de unul singur, cultura, nevoile economice şi aspiraţiile politice. Altfel…