Biciclistul implicat în accidentul din Piața Ștefan cel Mare, reținut de polițiști

Un tânăr a fost reținut de polițisți pentru că ar fi provocat luni un accident mortal în timp ce se deplasa pe bicicletă în zona Pieței Ștefan cel Mare din Cluj-Napoca. Conform IPJ, în baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului

În baza informațiilor obținute, conducătorul bicicletei, respectiv un tânăr de 21 de ani, din Cluj-Napoca, a fost depistat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție pe strada Observatorului din municipiu.

Impactul în urma căruia a rezultat decesul unui pieton a fost produs luni între o autoutilitară condusă de un bărbat din Cluj-Napoca, înspre strada Dorobanților și un bărbat de 64 de ani din același municipiu, care se deplasa în calitate de pieton pe trotuarul din partea stângă aferent direcției de deplasare anterior amintite.

În urma activităților de cercetare și verificare a modului și a circumstanțelor în care a avut loc respectivul eveniment, a reieșit faptul că în dinamica producerii acestuia, o persoană ar fi condus o bicicletă prin Piața Ștefan cel Mare dinspre Piața Timotei Cipariu, cu direcția spre Piața Avram Iancu, pe banda de circulație destinată transportului în comun.

La intersecția cu strada Traian Moșoiu acesta ar fi schimbat succesiv benzile de circulație spre stânga, printre autoturismele care circulau pe segmentul respectiv de drum, fiind acroșat de autoutilitară, moment în care aceasta din urmă, printr-o manevră de evitare a impactului a pătruns pe trotuarul din partea stângă.

Deși după producerea evenimentului rutier conducătorul bicicletei ar fi constatat cu propriile simțuri faptul că în urma evenimentul a rezultat vătămarea unei persoane, acesta nu ar fi rămas la locul impactului. Victima accidentului este Radu Bălan, cadru didactic la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.