BCR este Banca Oficială a Capitalei Europene a Tineretului Cluj-Napoca 2015

Banca Comerciala Română (BCR) este banca oficială a Capitalei Europene a Tineretului (CET), Cluj-Napoca 2015, dupa încheierea protocolului cu Federaţia SHARE Cluj-Napoca, organizaţia nonguvernamentală responsabilă de coordonarea proiectului, şi avand susţinerea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, a anunţat primarul Emil Boc ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Salut prezenţa celei mai mari bănci comerciale din România într-un proiect dedicat tinerilor, categoria care, poate parteneriat bcrîn acest moment, are cea mai mare nevoie de susţinere. Sînt convins că prin prestanţa, prin posibilităţile de mediatizare şi prin proiectele pe care le vor dezvolta alături de echipa Capitalei Europene a Tineretului, acest parteneriat va contribui semnificativ la creşterea vizibilităţii Clujului, a României şi la dezvoltarea sectorului de tineret”, afirmat edilul. La rîndul său, viceprimarul Anna Horvath, şi-a exprimat satisfacţia privind încheierea acestui parteneriat.„Îmi face o deosebită placere să constat că pentru un partener economic transnaţional multiculturalismul şi multilingvismul nu sînt doar demersuri fireşti, ci şi resurse, ceea ce îmi doresc şi pentru Cluj-Napoca. În afară de susţinerea financiară, am primit o susţinere extraordinară pe idei de proiecte creative şi inovatoare” a spus Horvath.

Contribuţia BCR în cadrul proiectului va consta în susţinerea financiară a proiectelor dezvoltate de către iniţiatorii proiectului, în promovarea la nivel naţional şi internaţional a proiectului Cluj-Napoca 2015, Capitala Europeană a Tineretului, precum şi în dezvoltarea unor proiecte proprii. Totodată, BCR va sprijini şi excelenţa academică prin parteneriate cu cele mai mari instituţii de învăţămînt superior din Cluj-Napoca, pentru dezvoltarea unor proiecte de creştere a nivelului de angajabilitate al tinerilor. „Platformele de tineret sînt motorul progresului, mobilizînd laolaltă resurse, comunităţi şi principii valorice. De aceea este important să le susţinem, să le încurajăm şi să le promovăm. Poziţia de bancă oficială a Cluj-Napoca – Capitala Europeană a Tineretului 2015 ne onorează, dar ne şi obligă să investim şi să răsplătim încrederea acordată BCR”, a subliniat Dana Demetrian, vicepreşedintele Retail BCR. „La Cluj-Napoca şi peste tot în România, tinerii investesc în creativitate, tehnologie, inovaţie socială, schimbînd astfel lumea. La Cluj-Napoca şi peste tot în România, BCR investeşte în valori şi în convingerea că putem demonstra forţa noastră în Europa. Modelul Cluj-Napoca – Capitala Europeana a Tineretului 2015 este un cluster de inovare socială din toate punctele de vedere, un model cultural pe care cred că îl putem exporta cu succes”, a adăugat Sergiu Manea, vicepreşedintele Corporate BCR.

Printre acţiunile pe care BCR le va întreprinde se mai numără susţinerea prin promovarea la nivel naţional – în unităţile BCR şi în campanii de comunicare în mass-media, co-finanţarea unor proiecte comunitare derulate de tinerii clujeni, desfăşurarea de proiecte speciale în principalele centre universitare din România, promovare la nivel internaţional – prin sucursalele băncilor care fac parte din Grupul Erste -, precum şi organizarea unor evenimente speciale pentru comunitatea de tineri antreprenori. „Iată că pe lîngă municipalitate avem un nou partener, unul puternic, care de astăzi este banca oficială a Capitalei Europene a Tineretului. Apreciem foarte mult faptul că BCR nu vine în sprijinul sectorului de tineret numai din perspectivă financiară, ci şi prin implicare în domeniile educaţie şi antreprenoriat. Ne dorim ca acest acord să devină un model şi pentru alte entităţi din sfera privată şi non-guvernamentală.” a subliniat Mihai Pop, vicepreşedintele Federaţiei Share Cluj-Napoca, organizaţia responsabilă de implementarea programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului – compusă actualmente din 37 de ONG-uri studenţeşti şi de tineret.

Amintim că acest titlu a fost cîştigat de municipiul Cluj-Napoca prin concurs internaţional desfăşurat de Forumul European al Tineretului, fiind a şaptea Capitală de Tineret din spaţiul european. Precizăm că BCR este cel mai important grup financiar din România, incluzînd operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private şi a băncilor de locuinţe. Erste Group, printre ai cărui membri se numără BCR, este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.