Bate vântul prin grădinițe

Temători, dar prevăzători, foarte mulți părinți, puși în gardă de ravagiile pe care le face gripa, au preferat să-și țină copiii acasă, departe de aglomerația din grădinițe. N-au făcut excepție clujenii. Autoritățile avertizează că nu se pune problema închiderii școlilor și grădinițelor, chiar dacă numărul celor decedați din pricina virusului A a crescut.

Să fie gripa de vină? Un grad ridicat de absenteism s-a înregistrat luni în grădiniţele din toată țara. Cel mai probabil, părinţii, îngrijorați pe bună dreptate de valul de gripă care a “inundat” România, au decis să nu-și ducă odraslele la grădiniţă, pentru a-i proteja, în condițiile în care numărul persoanelor decedate din cauza gripei a crescut, iar unitățile spitalicești sunt supraaglomerate în această perioadă și medicii și asistentele fac față cu dificultate solicitărilor. Totuși, autoritățile au declarat că nu se pune problema închiderii școlilor și grădinițelor din cauza gripei.

La ora la care scriem aceste rânduri, a fost confirmat decesul a încă patru persoane din cauza gripei, astfel că numărul deceselor a ajuns la 43, a informat luni Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Cele patru cazuri au fost confirmate cu virus gripal A. Trei dintre oamenii decedaţi aveau condiţii medicale preexistente şi erau nevaccinaţi antigripal. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, este vorba despre o femeie de 87 de ani din judeţul Iaşi, un bărbat de 49 de ani din judeţul Brăila şi de un bărbat de 93 de ani din Bucureşti. Al patrulea deces a fost al unui bărbat de 40 de ani, din judeţul Giurgiu, fără condiţii medicale preexistente cunoscute şi cu antecedente vaccinale necunoscute (neasigurat).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.