Baschetbaliștii de la U-Banca Transilvania, învinși în Israel

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa israeliană Hapoel U-NET Holon, cu scorul de 78-68 (22-20, 15-16, 21-19, 20-13), miercuri seara, într-un meci din Grupa G a Ligii Campionilor la baschet masculin.


După trei sferturi echilibrate, Hapoel a făcut diferenţa în ultimele zece minute, câştigând fără emoţii, cu 78-68.
Antrenorul Mihai Silvăşan a folosit următorii jucători Brandon Brown 9 puncte, 2 recuperări, 5 pase decisive, Andrija Stipanovic 10 p, 5 rec, 2 pd, Dustin Hogue 17 p, 3 rec, 2 pd, Elijah Stewart 18 p, 5 rec, 1 pd, Patrick Richard 10 p, 7 rec, 5 pd, Karel Guzman 5 rec, 2 pd, Ştefan Grasu, Stefan Bircevic 4 p, 3 rec, 1 pd, Luca Colceag 2 rec, 1 pd.
La Hapoel Holon au jucat Joe Ragland 9 p, 3 rec, 8 pd, Rafael Menco 1 p, 3 rec, 2 pd, Guy Pnini 5 p, 6 rec, 2 pd, Michale Kyser 15 p, 9 rec, 3 pd, Niv Misgav 14 p, 1 rec, Chris Johnson 13 p, 7 rec, 1 pd, Fred Bourdillon 6 p, 1 rec, 2 pd, Steven Gray 11 p, 4 rec, 1 pd, Mark Ogden 4 p.
În celălalt meci al grupei, Daruşşafaka Istanbul a dispus de Happy Casa Brindisi cu 82-76.
Debutanta U-BT Cluj a suferit prima sa înfrângere în competiţie, după două victorii. U-BT Cluj-Napoca rămâne pe primul loc în clasament, cu 5 puncte, urmată de Hapoel U-NET Holon, 4 puncte, Daruşşafaka, 3 puncte, Happy Casa Brindisi, 3 puncte. Hapoel şi Daruşşafaka au câte un meci mai puţin. ”U” va juca următorul meci pe 17 noiembrie, acasă, cu Hapoel U-NET Holon.
Câştigătoarele grupelor se califică direct faza a doua a grupelor, în timp ce formaţiile clasate pe poziţiile doi şi trei în grupe vor juca baraje pentru accederea în ”Round of 16”.

Duminică începe campionatul național

Reamintim că duminică, 7 noiembrie, debutează ediția 2021-2022 a Ligii I de baschet masculin. Echipa Clubului Sportiv Universitatea Cluj, antrenată de Florin Covaciu și Vlad Bota, va susține meciul primei etape în deplasare la CS Politehnica Iași. Jocul este programat de ora ora 13 în Sala Sporturilor din Iași.

La startul competiției sunt aliniate 12 formații:

  1. ”U” Cluj
  2. CSM CSU 2 Oradea
  3. BC CSU 2 Sibiu
  4. CS Politehnica Iași
  5. CSU Știința București
  6. CS Agronomia București
  7. CS Municipal Tg. Mureș
  8. ABC Laguna București
  9. ACS Ralph Brașov
  10. CS Universitatea Craiova
  11. ACS CNAV Eagles București
  12. ACS NN Ulisse București

Programul etapei 1 din 7 noiembrie:

ACS NN Ulisse București – CS Municipal Târgu Mureș (Sala Iris Arena București)
CS Politehnica Iași – ”U” Cluj (Sala Sporturilor Iași)
CSU Știința București – BC CSU 2 Sibiu (Sala RomSilva București)
ACS CNAV Eagles București – CS Agronomia București (Sala Iris Arena Bucuresti)

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut