Baschet / Victorii ale echipelor clujene

Week-end-ul trecut a adus satisfacţii pentru susţinătorii celor două echipe clujene, care au obţinut victorii chiar dacă au evoluat în deplasare, dar pe terenul unor formaţii fără pretenţii la locurile fruntaşe. Fetele de la Universitatea au învins CSBTAlexandria cu 98-92, în cadrul etapei a 16-a din Liga Naţională de baschet feminin. În ciuda diferenţei de locuri din clasament, partida disputată în sala „Dimitrie Ghica” a stat sub semnul echilibrului, dovadă şi scorul înregistrat la final, atipic pentru competiţia feminină, dat fiind numărul mare de puncte înscrise. Meciul a avut nevoie de prelungiri. În ultimele 12 secunde, gazdele au ratat două aruncări de la linia de 6,25 metri, prin Rule şi Grbic. Universitatea şi-a complicat partida, după ce a condus cu 50-32 la pauza mare, 67-51 la finalul „sfertului” al treilea şi 74-69 cu patru minute înainte de final. De notat că CSBT Alexandria a condus pe tabelă doar în debutul întâlnirii: 11-8, 12-11, 16-15 şi 18-17. MVP-ul partidei a fost declarată Sattoria Rule, de la învinse, autoare a 26 de puncte. De la amfitrioane s-au mai evidenţiat Shanita Arnold (22 de puncte) şi Carla Bartee (16 puncte). Principalele marcatoare din tabăra învingătoarelor au fost Dajana Butulija (22 de puncte), Taneisha Harrison (19), Anda Mandache (18) şi Ogowumi Agunbiade (13). Pentru Universitatea au mai jucat Voica, Irimia, Denson, Ross şi Sfârlea, cu menţiunea că ultima a bifat doar 57 de secunde. În urma acestei victorii, a 11-a din acest sezon în Liga Naţională, Universitatea Cluj a urcat pe locul trei în clasament, cu 27 de puncte. Formaţia antrenată de Dragan Petricevic va întâlni etapa viitoare Municipal Târgovişte, în deplasare.

Alte rezultate înregistrate în etapa 16: Phoenix Galaţi – Politehnica Iaşi 83-55, ICIM Arad – Municipal Târgovişte 72-69, Sirius Tg. Mureş – CSM Satu Mare 81-91, Olimpia Braşov – Sepsi Sf. Ghoerghe 71-74.

Băieţii de la „U” Banca Transilvania Cluj au avut parte de o deplasare mai uşoară, pe terenul ultimei clasate, Muncipal Olimpic Baia Mare, care n-a putut emite pretenţii în faţa „studenţilor” antrenaţi de Mihai Silvăşan, Dorin Pintea şi Branko Cuic. Oaspeţii au confirmat calculele hârtiei şi s-a impus cu 91-62, pe „sferturi” 28-13, 15-13, 21-14, 27-22. Principalii marcatori ai Universităţii au fost Vlad Moldoveanu şi americanul Kyndall Dykes, cu 16, respectiv 14 puncte. Interesant este că şi-au trecut numele pe lista marcatorilor toţi jucătorii utilizaţi în acest meci de Mihai Silvăşan: Pustozvonov, Mureşan, Barro, Adamovic, Tudor Gheorghe, Toth, Jucan, Torok, Rasic şi Brosser. Ţinând cont de oboseala acumulată în meciul cu Pau Orthez, din FIBA Europe Cup, Mihai Silvăşan a preferat să-şi menajeze jucătorii, astfel că cele mai multe minute pe parchet le-a acumulat Roland Torok, respectiv 20. În urma acestui succes, „U” Banca Transilvania Cluj a revenit pe primul loc, devansând Steaua CSM Bucureşti, care a fost lidera clasamentului pentru 24 de ore.

Alte rezultate înregistrate în etapa 17: SCM Craiova – CSM Oradea 82-87, CSU Sibiu – Dinamo Bucureşti 87-61, Steaua CSM Bucureşti – Phoenix Galaţi 94-81. Ultimul meci al etapei s-a jucat duminică seară, între BC Mureş şi BC Timişoara. Runda viitoare, 29 ianuarie, programează derby-ul „U” Banca Transilvania Cluj – Steaua CSM Bucureşti.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.