Baschet / „U” BT Cluj se bate cu CSU Sibiu pentru primul loc

  • Cu același Kyndall Dykes în prim plan, autor a 20 de puncte, patru recuperări și trei pase decisive, echipa antrenată de Mihai Silvășan a demolat CSM Oradea, iar în ultimul meci din prima fază a Ligii Națională înfruntă rivala CSU Sibiu, miza fiind primul loc în clasament.

 

 

„U” Banca Transilvania Cluj a încheiat 2018 cu un eșec la SCMU Craiova, scor 70-72, dar a început 2019 cu dreptul, iar în primul joc din noul an, disputat pe teren propriu, în „BT Arena”, a învins campioana en titre, CSM Oradea, în cadrul etapei a 13-a din Grupa A a Ligii Naționale de baschet masculin. Baschetbaliștii antrenați de Mihai Silvășan, susținuți de aproximativ 3000 de spectatori (aceasta fiind cea mai mare asistență a etapei), și-au valorificat avantajul terenului propriu și s-au impus cu 93-78, câștigând trei din cele patru „sferturi”: 26-19, 21-17, 24-19. Orădenii s-au impus în cel de-al patrulea „sfert” cu 23-22. Așa cum ne-am obișnuit, principalul marcator al clujenilor a fost americanul Kyndall Dykes, autor a 20 de puncte. Yankeul a dedicat victoria băiatului său, care și-a serbat ziua de naștere chiar în ziua partidei. De la învingători s-au mai remarcat Dorsey (15 puncte), Rasic (12), Calnicenko (10) și Kuti Nandor (10 puncte). Pentru „U” au mai jucat Easley, Rolland Torok, Marinov, Washburn, Cârcoană și Mureșan. Aflat pe foaia de joc, Abu Teir n-a evoluat deloc. CSM Oradea s-a aflat o singură dată la conducere, chiar în startul jocului, când a marcat primul coș, prin Dragan Zekovic, cel care avea să fie cel mai bun marcator al meciului, cu 23 de puncte. Cea mai mare diferență de scor a fost de 21 de puncte, înregistrată în minutul 34. Potrivit statisticii, clujenii au marcat 11 coșuri de la distanță din 22 de încercări, procentaj 50%. Lider la acest capitol a fost Aleksandar Rasic, cu trei coșuri de la linia de 6,25 metri. În următorul meci, ultimul din prima fază a Ligii Naționale, programat pe 12 ianuarie, „U” Banca Transilvania Cluj întâlnește, pe teren propriu, rivala CSU Sibiu. Partida va decide ocupanta primului loc.

 

Cristian FOCȘANU

Sursa foto: www.u-bt.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.