Baschet / Naţionala a la Cluj

România se pregăteşte de două zile, la Cluj, în Sala Polivalentă, pentru întâlnirea împotriva Croaţiei, din preliminariile Campionatului Mondial de baschet masculin, care va avea loc vineri, 23 februarie, la Zadar. Din lotul „tricolorilor” fac parte şi trei jucători legitimaţi la proaspăta câştigătoare a Cupei României, „U” Banca Transilvania Cluj. Este vorba de naturalizatul Giordan Lee Watson, Kuti Nandor şi Rolland Torok. În lot se regăsesc şi doi jucători care activează peste hotare: Alexandru Olah şi Emanuel Cate. De asemenea, din staff-ul tehnic, coordonat de Zare Markovski, face parte, în calitate de antrenor secund, Mihai Silvăşan. La doar şase zile după întâlnirea contra Croaţiei, România va înfrunta, la Cluj, în Sala Polivalentă, Italia. Înaintea acestor partide, situaţia în clasamentul grupei D se prezintă astfel: Italia este lideră, cu 4 puncte. Urmează România şi Olanda, cu câte 3 puncte, iar pe ultima poziţie se află Croaţia, cu 2 puncte.

 

Fetele se bat de joi pentru Cupa României

Sf. Gheorghe găzduieşte începând de joi şi până duminică, 25 februarie, turneul Final 8 al Cupei României la baschet feminin, cu participarea formaţiilor Sepsi Sf. Gheorghe, Universitatea Cluj, SCM Timişoara, Olimpia Braşov, BC ICIM Arad, CSBT Alexandria, CSM Satu Mare şi Universitatea Alba Iulia. Tragerea la sorţi nu le-a fost favorabilă fetelor antrenate de Dragan Petricevic, care se vor lupta pentru un loc în „careul de aşi” cu marea favorită a întrecerii, Sepsi Sf. Gheorghe, care are şi atu-ul de a evolua pe teren propriu. Partida Sepsi – Universitatea Cluj va avea loc în această seară, de la ora 20 şi va fi transmisă de canalul Digi Sport. În eventualitatea calificării, Universitatea Cluj ar urma să joace în semifinale cu învingătoarea „sfertului” SCM Timişoara – Olimpia Braşov. Universitatea şi Sepsi s-au întâlnit în ultima etapă a sezonului regulat din Liga Naţională, pe 3 februarie, la Cluj, iar „studentele” s-au impus cu 77-68, administrând prima înfrângere echipei lui Zoran Mikeş.

 

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.