Baschet Masculin / Poveste cu final aşteptat

BC Mureş  62-101        „U” BT Cluj

 

  • După două înfrângeri la rând, cu CSU Sibiu, în campionat, respectiv Donar Groningen, în FIBA Europe Cup, campioana României a demolat BC Mureş, într-o partidă fără istoric şi continuă să conducă în clasament. Mihai Silvăşan şi-a permis să ruleze juniorii avuţi la dipoziţie, iar dintre aceştia s-a remarcat Anders Abu Teir.

 

Doar o umbră a echipei care a luptat pentri titlul de campioană a României în baschetul românesc, BC Mureş a reprezentat o pradă uşoară pentru „U” Banca Transilvania Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 16-a din sezonul regulat al Ligii Naţionale, disputat la sfârşitul săptămânii trecute în Sala Sporturilor din Tg. Mureş, cu 1000 de spectatori în tribune. Mai ales că nici nu a putut conta pe Jonathan Person, Dino Pita, Şanta Szabolcs şi Alin Borşa.

Favorită pe hârtie, echipa antrenată de Mihai Silvăşan a confirmat şi a obţinut o victorie consistentă, la 39 de puncte diferenţă, scor 101-62, pe „sferturi” 26-23, 26-11, 31-13, 18-15. După cum se poate observa, primul „sfert” a fost strâns, deşi clujenii au furat startul şi s-au desprins rapid 12-5, după trei minute şi 34 de secunde. Următoarele două „sferturi” s-au aflat la discreţia campioanei României, care a performat de la distanţă, marcând constant coşuri de trei puncte, mai ales după pauza mare, prin David Vida, Miha Lapornik (2) şi Abu Teir (2). Punctele clujenilor au fost marcate de zece jucători, iar în capul listei s-a aflat Miha Lapornik, cu 20 de puncte, secondat de David Vida şi Andrei Calnicenko, cu 14, respectiv 13 puncte. Au mai evoluat: Sakic, Sergiu Mureşan, Drungilas, Kromah, Berculescu, Kuti Nandor şi Abu Teir, ultimul bifând cele mai multe minute pe parchet, respectiv 30. N-au evoluat Giordan Lee Watson şi Ousmane Barro. „U” Banca Transilvania Cluj şi-a trecut în cont a 13-a victorie în principala competiţie internă şi continuă să ocupe prima poziţie a clasamentului, cu 29 de puncte, devansând CSU Sibiu, care are 28 de puncte. Etapa viitoare, pe 3 februarie, „studenţii” clujeni înfruntă, în deplasare, Politehnica Iaşi, într-un meci de 2 solist.

 

 

„U” BT Cluj dă cinci jucători la naţionale

Zare Markovski, antrenorul principal al naţionalei României a anunţat lotul pentru partidele oficiale cu Croaţia şi Italia, din preliminariile Campionatului Mondial de baschet masculin, care vor avea loc pe 23 şi 26 februarie, la Zagreb, respectiv Cluj-Napoca. Din lot fac parte şi trei jucători legitimaţi la „U” Banca Transilvania Cluj: Kuti Nandor, Rolland Torok şi naturalizatul Giordan Lee Watson. Din staff-ul tehnic al naţionalei fac parte Mihai Silvăşan (antrenor secund), Mihai Resteman (fizioterapeut) şi Csaba Mott (maseur). Reunirea lotului are loc pe 18 februarie, la Cluj-Napoca. De remarcat că din lotul Croaţiei, viitoarea adversară a României, face parte şi Zeljko Sakic, component al Universităţii Cluj. În aceeaşi măsură, aşa cum ne înştiinţează site-ul ofifical al campioanei României, Miha Lapornik a fost convocat la naţionala Sloveniei. În clasamentul grupei, România ocupă locul secund, după Italia, dar înaintea Olandei şi Croaţiei. Mai departe, în a doua fază a preliminariilor, se califică echipele clasate pe locurile 1-3.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.