Baschet Feminin / Universitatea Cluj este mai aproape de locul patru

Formaţia pregătită de Dragan Petricevic a pierdut la o diferenţă de 16 puncte meciul cu Olimpia Braşov, disputat joi în deplasare, şi contând pentru finala mică a campionatului. Gruparea de sub Tâmpa şi-a valorificat avantajul terenului propriu şi s-a impus cu 86-70, pe „sferturi” 23-16, 22-15, 22-25, 19-14. Principalele marcatoare din tabăra gazdelor au fost Pesovic (20 puncte), Gabriela Irimia (19) şi Kristina Higgins (16). De la învinse s-au evidenţiat Brittani Taylor (16 puncte), Olena Samburska (14) şi Ada Kalusic (14). Pentru Universitatea au mai jucat: Ghizilă, Voica, Maxim, Thompson şi Părău. Meciul doi al finalei mici se va juca duminică, 22 aprilie, la Cluj, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, de la ora 18,30. În eventualitatea unui succes al clujencelor, atunci vom avea parte de un meci decisiv, al cărei gazdă va fi Olimpia Braşov, echipă mai bine clasată la finalul sezonului regulat. Finala mare a campionatului a început vineri, între Sepsi Sf. Gheorghe şi CSM Satu Mare. Şi meciul al doilea, programat sâmbătă, va avea loc tot la Sf. Gheorghe. Finala mare se joacă după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Următoarele două vor avea loc la Satu Mare, pe 26 şi 27 aprilie. Al patrulea numai dacă se impune, întrucât Sepsi este favorită să închidă finala în minim de meciuri, respectiv trei.

 

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.