Bărbați surprinși de jandarmi în timp ce tăiau ilegal arbori

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Detașamentului 5 Gherla, aflat în patrulare în zona împădurită aparținând comunei Cornești, pentru prevenirea faptelor de natură penală și contravențională, pe linie silvică, au surprins cinci bărbați în timp ce tăiau și încărcau material lemnos într-o remorcă.

În urma verificării documentelor, jandarmii clujeni au constatat că aceștia nu dețineau documentele legale necesare. S-au întocmit actele de constatare pentru fapte susceptibile de a fi infracțiuni de ,,tăiere ilegală  de arbori”, respectiv ,,furt de arbori tăiați”, fapte prevăzute și sancționate de Codul silvic și au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, materialul lemnos, având un volum de 5 metri cubi, a fost predat Ocolului Silvic Gherla.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut