Bărbat arestat preventiv pentru furt calificat

Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizaţi, duminică, 2 august, la ora 00:19, că dintr-o locuinţă situată în comună, o persoană a sustras un televizor şi este urmărită de persoana vătămată. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la locul indicat, unde au depistat un bărbat de 30 ani, din localitatea Floreşti, care corespundea semnalmentelor oferite, asupra acestuia fiind găsită o baterie tip AAA.

„În urma cercetării locului faptei, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 2 august, în jurul orei 00:15, persoana vătămată, în timp ce se afla în locuinţa sa din localitatea Floreşti, a auzit gălăgie la parter, unde a surprins un bărbat care a părăsit locuinţa cu un televizor şi o telecomandă. Fiind urmărit de persoana vătămată, acesta a abandonat televizorul pe str. Cuza Vodă, iar telecomanda pe str. Avram Iancu, fiind depistat la scurtă distanţă de poliţişti şi identificat. Prejudiciul cauzat, în valoare de 1.000 lei, a fost recuperat în totalitate” – informează IPJ Cluj.

Faţă de bărbatul de 30 de ani s-a dispus efectuarea urmării penale pentru săvîrşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Cluj-Napoca, pe numele acestuia fiind emis mandat de arestare preventivă pe o perioada de 30 de zile.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.