Bani pentru renovări energetice, la Cluj-Napoca

Consilierii locali clujeni s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a vota câteva proiecte privind renovarea energetică a mai multor obiective. Este vorba de Școala Gimnazială Ioan Bob, Clădire C1, str. Episcop Ioan Bob nr. 10, în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/, dar și de câteva clădiri rezidențiale multifamiliale. Primarul Emil Boc a explicat că termenul până la care se pot face aceste solicitări este marți, la prânz, completarea documentației fiind necesară pentru a ne încadra în vederea finanțării.

Punctele de pe ordinea de zi de azi răspund, practic, unor clarificări pentru cererile de finanțare depuse de noi pentru 19 blocuri, ce cuprind 974 de apartamente cu o valoare de aproape 17 milioane de euro. Adică, efortul dumneavoastră (n.red al consilierilor locali) ajută primăria să facă o economie și Clujul, de asemenea, de apropae 17 milioane euro., bani pe care îi luăm din fonduri europene. Și ceeea ce este și mai important e că ajutăm clujenii să coboare factura la întreținere să scadă valoarea ei, se scade între 30 și 40%, și cred că este o veste bună, având în vedere vremurile pe care le trăim”, a declarat Emil Boc.

Primarul a mai precizat că și în ședința ordinară de miercuri pe ordiea de zi se vor afla proiecte pentru 52 de clădiri rezidențiale cu o valoare de aproape 38 de milioane euro.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut