Bani mărunți pentru disponibilizații de la Nokia

Liderii sindicali de la Nokia s-au declarat mulțumiți de rezultatul negocierilor cu conducerea fabricii, deși angajații vor primi maxim doar 7 salarii compensatorii, plus o “primă de reconversie” de 500 euro și un telefon mobil

 “A fost maximum – maximorum ce am putut obține în urma negocierilor, avînd în vedere condițiile social-economice actuale” a declarat Valentin Ilcaș, liderul sindicatului sindicatului Nokia Metal, și președintele Cartel Alfa Cluj. Și Cristian Copil, liderul celuilalt sindicat de la fabrica din Jucu, s-a declarat mulțumit de rezultatul negocierilor, subliniind că a încercat să obțină “maximum posibil în codițiile economice actuale și în ceea ce privește legislația muncii din România”. Să menționăm că legislația actuală impune doar un salariu compensatoriu, cei doi lideri sindicali afirmînd că această prevedere era trecută în contractul colectiv de muncă, semnat la începutul acestui an.

Pachetul compensațiilor obținute acum este alcătuit din salarii compensatorii acordate în funcție de vechime (între 3 și cu ceva peste 7 salarii), o primă de reconversie socială în valoare de 500 de euro și un aparat telefonic Nokia în valoare de 165 de euro. Valentin Ilcaș a afirmat că prima de 500 de euro a fost aprobată de conducerea concernului finlandez abia joi seara, motiv pentru care nu sînt încă stipulate condițiile care trebui îndeplinmite de angajați pentru a primi banii. “Banii pot fi folosiți în activități care să-i aducă angajatului beneficii în perioada următoare, cum ar fi achitarea de taxe școlare, licențe de taxi sau investiții într-o activitate” a spus Ilcaș, care a menționat că va încerca să stabilească criterii care să permită tuturor angajaților să beneficieze de această primă. Toate aceste sume de bani, inclusiv contravaloarea aparatului telefonic, vor fi impozitate. În plus, angajații vor primi salarii pînă în luna martie inclusiv, deși activitatea în fabrică se va încheia în 31 decembrie. Însă, pentru a primi compensația, lucrătorii trebuie să rîmănă angajați la Nokia pînă la sfîrșitul acestui an, însă se pot transfera în altă parte începînd din ianuarie 2012.

Pe de altă parte, conducerea fabricii va organiza, în perioada 14-17 noiembrie, în incinta fabricii din Jucu, un tîrg de forță de muncă, la care și-au anunțat deja participarea 40 de angajatori, interesați de forța de muncă disponibilizată de finlandezi. Valentin Ilcaș a mai amintit că în perioada următoare se ve desfășura și un program de reconversie profesională, care va include cursuri de calificare în diferite meserii, la ora actuală lucrîndu-e la o bază de date care să conțină preferințele angajaților privind meseriile în care doresc să activeze, precum și cerințele actuale de pe piața muncii. Afirmațiile sale au fost confirmate și de directorul fabricii din Jucu, Risto Meskus, care a precizat într-un comunicat că Nokia investește “timp, bani şi expertiză pentru a sprijini reangajarea, pentru a stimula noi oportunităţi de creştere pentru comunitatea locală”.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.