Bancherii spun că prețul aurului va scădea, iar cel al diamantelor va crește

Preţul diamantelor va creşte în următorii patru ani, susţinut de cererea pentru produse de lux provenită din China, India şi Orientul Mijlociu, dar preţul aurului, despre care analiştii spun că este supraevaluat, va înregistra o corecţie.

Conform analiștilor companiei BMO Capital Markets, anul viitor, preţul mediu al diamantelor brute va creşte cu 9%, la 145 dolari pe carat, iar în următorii doi ani va avansa cu 14%, respectiv 4,8%. Preţul diamantelor va urca apoi cu 2,6% în 2015 şi cu 3,2% în anul următor. În cazul aurului, analiştii se aşteaptă la scăderea preţului începînd din 2013, după o creştere de 19% anticipată pentru anul viitor.

Și compania de consultanţă Bain apreciază că cererea de diamante ar putea creşte de două ori mai repede decît oferta pînă în 2020, datorită dezvoltării clasei de mijloc în China şi India. Tot China, India şi Orientul Mijlociu vor asigura 40% din consumul de diamante pînă în 2015, comparativ cu numai 8% în 2005, consideră specialiștii grupului Anglo American, care deţine De Beers, a doua mare companie extractoare de diamante la nivel mondial.

Pe de altă parte, compania Finam Investment din Moscova apreciază că cererea mondială pentru diamante va depăşi probabil cererea cu 7 milioane de carate în 2016, comparativ cu un deficit de un milion de carate în acest an, iar compania de consultanţă WWW Diamond Forecasts din Londra estimează că preţul diamantelor brute va scădea cu 5,1% în acest an şi va stagna în 2013, dar va creşte cu 2,9% în 2014 şi cu 2,2% anul următor. Londonezii prognozează un avans al preţurilor de 4,7% anul viitor, de 9,3% în 2013, de 6,6% în 2014 şi de 4,4% în 2015, tote bazzate pe evoluția cererii din Asia.

Pe piaţa aurului, preţurile spot au urcat cu 12% în acest an, investitorii căutînd plasamente sigure în contextul crizei datoriilor din Europa. Preţul aurului spot a scăzut miercuri cu 0,2%, la 1.586,93 dolari uncia. National Australia Bank consideră că actualul preţ al aurului nu reflectă fundamentele cererii şi ofertei, ci cererea artificială pentru metalul preţios, ca mijloc de protecţie faţă de riscuri și apreciază că din acest motiv preţul aurului va înregistra o corecţie substanţială în viitor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut