Banca Transilvania începe anul pe podiumul tranzacțiilor bursiere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare din prima zi a săptămânii, iar valoarea tranzacţiilor s-a situat la 59,02 milioane de lei (11,94 milioane de euro).

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile BRD – Groupe Societe Generale, cu 6,96 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 5,38 milioane de lei, şi de cele ale Băncii Transilvania – 4,23 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Romcab (creștere cu 13,08%), Altur (majorare cu 7,95%) şi Electroargeş (avans de 5,48%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa (cu 4,76%), Bermas (cu 4,17%) şi Farmaceutica Remedia (cu 2,59%).

Conform BVB, indicele principal BET s-a apreciat cu 1,25%, până la 12.286,92 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o creştere cu 1,21%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut