Aviz pentru un drum important din județ

Vineri a fost aprobat proiectul tehnic de detaliu pentru execuția unui drum de mare importanță din județul Cluj.

Avizul, pentru execuția Drumului Expres A3 – Tureni, care a fost aprobat de Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR, face parte dintr-un nou tip de contract în proiectele de infrastructură, permite eliberarea Autorizației de Construcție și lansarea licitației de execuție. Practic, odată cu finalizarea licitației se va intra direct în etapa de execuție a drumului, fără a mai fi nevoie să se treacă prin etapa de proiectare, acolo unde de obicei lucrările se blocau pentru o perioadă îndelungată de timp. Se estimează că licitația pentru execuția drumului se va desfășura peste aproximativ două săptămâni.

Deputatul clujean Viorel Băltărețu, care monitorizează acest proiect spune că din acest moment se intră în linie dreaptă pentru licitația de execuție, care crede că se va desfășura peste aproximativ două săptămâni.
„Chiar dacă suntem în întârziere cu desfășurarea proiectului, mă bucur că ne apropiem de startul lucrărilor propriu-zise”, a spus deputatul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.