Aveți grijă! Angajatorii ”uită” asta

Încă de anul trecut, toți angajatorii din România sunt obligați, prin lege, să își informeze noii salariați cu vârsta până în 45 de ani în legătură cu aderarea la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II), dar mulți dintre ei uită să facă asta.

Obligația angajatorilor vizează înformarea tuturor salariaților – atât pe cei sub 35 de ani (aderare obligatorie la Pilonul II), cât și pe cei între 35-45 de ani (aderare opțională la Pilonul III). Salariații aflați la primul loc de muncă au obligația de a-și alege fondul de pensii de Pilon II la care să contribuie, în primele 4 luni de la întrarea în piața muncii. Cei care nu își aleg fondul de pensii sunt repartizați aleatoriu de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) la unul dintre cele 7 fonduri de Pilon II. Salariații care nu se află la primul loc de muncă nu trebuie să își aleagă fondul de pensii, ei fiind deja întegrați în Pilonul II.

Asociația pentru Pensiile Administrate Pivat din România (APAPR) afirmă că deși sunt obligați să facă această înformare tuturor noilor salariați cu vârsta sub 45 de ani, angajatorii nu cunosc nici istoricul de muncă, nici starea de apartenență (sau nu) la Pilonul II a noilor salariați. APAPR a pregătit un model de scrisoare, pe care angajatorii o pot descărca și printa sau trimite tuturor salariaților, disponibilă pe site-ul apapr.ro

În prezent, 7,7 milioane de români contribuie deja la un fond de pensii private obligatorii. Cei care nu cunosc la ce fond contribuie pot completa acest formularul disponibil la adresa https://asfromania.ro/scr/petitiiFP și vor fi contactati de administratorul fondului de pensii private la care își au contul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut