Aventură în jurul lumii. NOUA ZEELANDĂ – TAURANGA, ROTORUA

Cînd vorbim de Tauranga o să vorbim şi de Rotorua, ele fiind strîns legate, deşi se află la o distanţă de 100 km una de alta.

Tauranga este situată în partea de vest a golfului Plenty (Plenty Bay) şi se extinde peste Katikati şi plaja Waihi, cu Papamoa şi coasta Te Puke, la sud de Kaimai. Toate acestea ca şi numele de Tauranga sînt nume maori, de altfel în Noua Zeelandă sînt foarte multe nume de străzi, localităţi, munţi, vulcani, dealuri, cîmpii, arbori, alimente, păsări etc. în limba maori. Căpitanul James Cook, în octombrie 1769, a intrat în Golful Plenty pe la Endeavor, a fost întîmpinat prieteneşte de triburile Maori şi el a dat acest nume special pentru ei, ca dovadă de prietenie.

Tauranga este principalul oraş din golful Plenty şi este unul din marile porturi ale Noii Zeelande ocupîndu-se cu exportul şi transportul milioanelor de tone de kiwi, care se exportă în toată lumea, atît ca fructe, dar mai ales ca produse derivate din aceste fructe. Locomotiva cu abur s-a introdus aici în anul 1877.

Muntele Manganui, care este de fapt un deal de aproximativ 250 m, domină coasta golfului şi mai ales Portul Tauranga. Numele maori al portului este Te Awanui, iar canoe este tradiţionala ambarcaţiune, utilizată la toate ceremonialurile şi festivităţile locale. Cea mai veche casă din Tauranga este Elms şi a aparţinut reverendului Brown, fiind construită în 1838, în Peninsula Te Papa.

Totara este o suburbie a oraşului, adiacentă portului şi cu Muntele Maunganui, aici găsindu-se şi plaja cea mare a oraşului (ştrandul).

Coasta golfului Plenty este cea mai fertilă parte din regiune, primul loc ocupîndu-l păşunile pentru animalele mici (ovine) şi mari (bovine), după care urmează cultura de kiwi, din care pe lîngă fructele binecunoscute de noi se prelucrează peste cincizeci de produse, precum sucurile de kiwi, gemurile cele mai diferite, vinurile, lichiorurile, cremele de faţă şi de corp, substanţele nutritive, medicamente etc. Din lemnul arborelui se prelucrează cele mai frumoase obiecte de artizanat, îmbinate cu pictura Maori, existînd o întreagă industrie artizanală. Pe locurile trei şi patru urmează cultura porumbului şi a viţei-de-vie.

Rotorua este regiunea (şi oraşul cu acelaşi nume) situată în interiorul Insulei de Nord a Noii Zeelande, cunoscută pentru activitatea permanentă a vulcanilor din zonă, dar şi prin prezenţa şi cultura populaţiei Maori, care este concentrată în această zonă.

Dar, să vă spun cum am petrecut, practic, timpul pe aici. Pînă să ajung pe dana Portului Tauranga, unde numai cu o jumătate de oră înainte acostase vasul nostru Ms Amsterdam, prietenul Hans deja acceptase propunerea unei companii de turism, contra 100 $ USA, să mergem la Rotorua, aşa că am urcat în minibus, unde-mi rezervase un loc în faţă, ca să pot filma şi fotografia. Maşină elegantă, curată, cu aer condiţionat şi frigider de unde serveau apă de la gheaţă.

Prima oprire a fost pe plaja Totara, care este renumită şi pentru surfing, alături de alte trei plaje populare, Papamoa, Pukehina şi Maketu. Peste drumul (autostrada) pe care mergeam spre Rotorua, în sud-est se află casele din suburbia oraşului mai sus- amintit.

Prima mea impresie despre acest oraş, impresie care dăinuie şi astăzi, este că a fost terminat ieri şi că, astăzi, noi am venit să-l vizităm. Totul este impecabil: case, curţi, grădini, autoturismele din parcare, autostrada şi marcajele ei, curăţenia, plaja, parcurile, aleile de trecere, insuliţele din jur, pajiştile, locurile de parcare etc.

Am trecut prin cîteva sate pe care le pot numi localităţi, sau parte integrantă din oraşe şi, la vreo 30 km, am oprit în afara comunei Te Puke, la ferma numită Kiwi 360 grade. Pentru prima dată în viaţa mea am văzut cum arată planta kiwi. Pînă a ne opri aici şi a coborî din maşină la fermă, recunosc că pe drum mai filmasem cîteva astfel de locuri, îngrădite cu nişte garduri naturale, ca din gard viu, dar cu o înălţime de peste 4-5 m, fără exagerare. Am crezut că după gard este viţă-de-vie, aşa cum este pe la noi, la Ostrov, înaltă de 1,75 – 2 m, cu nişte tulpini groase pînă la 10 cm şi deasupra acoperind pămîntul ca o cuvertură din frunze şi fructe.

Vreau să vă spun că o pasăre specifică în Noua Zeelandă se numeşte tot kiwi şi nu prea ştii dacă este o pasăre sau un mamifer. Mare, scurtă, îndesată, cu picioarele cu gheare ca de pasăre, însă penajul parcă este o blană de rozătoare de apă (nutrie sau vidră) şi cu ciocul lung şi încovoiat de 10-15 cm. Am văzut-o în realitate la Sanctuarul Zeelandei din Wellington.

Deci, pasărea simbol a Noii Zeelande este kiwi, fructul simbol kiwi, iar frunza simbol este feriga.

Dar să revenim la Ferma Kiwi 360 grade. Planta kiwi seamănă cu viţa-de-vie sprijinită pe araci, iar joardele şi frunzele sînt împletite ca un acoperiş, la înălţimea unui stat de om. Fructele, pe care le cunoaştem, atîrnă sub acest acoperiş şi sînt ca frunzele de multe, iar cînd le-am văzut erau cam în pîrgă, spre maturizare.

În parcarea unde am oprit se află un complex comercial, ultramodern, cu restaurante, magazine de toate felurile, toalete, trenuleţe de transport pe drumurile fermei. Ferma are peste 2.000 ha şi exportă produsele kiwi în toată lumea. Complexul comercial se baza pe produsele din kiwi şi locul cel mai căutat era standul de degustare: siropuri, gemuri, marmeladă, fructe confiate, dar mai ales vinuri şi lichioruri. Eu, care în România mănînc curent acest fruct, nu mi-am închipuit că din el pot fi prelucrate atîtea specialităţi şi mai ales vinuri. Fermele sînt atît de îngrijite şi de frumos amenajate încît ai impresia că eşti într-o staţiune de odihnă.

Am pornit mai departe şi am văzut că, datorită modului de formare a acestor cîmpii, prin scurgerea lavei, ele nu sînt netede ci au dune de pămînt, acoperite cu iarbă şi verdeaţă, dar ale căror dealuri şi văi ajung pînă la înălţimi de 15-20 m sau chiar mai bine. Astfel că turma de oi sau ciurda de vaci, cînd păşteau, nu se mai vedeau unele de altele. Tot aici am văzut şi caii la păscut, care, dimineaţă fiind, aveau un fel de prelată peste ei ca să nu le fie frig.

Feriga este peste tot, pe marginea şanţului sau în pădure, creşte ca iarba la noi, însă cel mai frecvent este în formă de palmier, cu tulpină groasă de 15-25 cm, cu scoarţa ca şi cea de palmier. Nmai uitîndu-te atent observi că este frunza de ferigă. Astăzi am avut un fix cu această plantă preistorică şi am fotografiat-o şi filmat-o în zeci şi zeci de ipostaze.
Astfel, urmărind feriga, am ajuns la cascada Okere, în care se varsă apa dintr-un lac de munte şi în care au fost instalate în anul 1900 două turbine orizontale cu generatoare electrice de cîte 50 kW fiecare (total = 100 kW) şi care au funcţionat pînă în anul 1995. Interesantă este cascada în care apa vine dintr-un lac montan de circa 3.000 ha, intră în subteran şi iese la suprafaţă în pădurea Okere, formînd această cascadă în care forţa motrică nu vine prin cădere ci mai mult prin împingere din subteran la suprafaţă. Deci, din Lacul Maketu, care este la mare înălţime, apa intră sub pămînt, formînd un rîu subteran, Kaituna, care apoi iese cu forţă la suprafaţă, fiind o diferenţă de nivel destul de mare şi formînd această cascadă.

După Okere Falls am urmărit conturul Lacului Maketu, pînă cînd am intrat în Rotorua şi am urcat în munţii Mautahora, unde se află două lacuri alpine, la peste 2.500 m, numite Tikitapa Lake; între ele se găseşte o limbă de pămînt ca un promontoriu, unde turiştii urcă pe nişte trepte înalte. Stînd cu faţa spre munte, lacul din stînga este albastru, iar lacul din dreapta este verde, datorită reflexelor luminii şi, respectiv, a pădurii în apa lor. Tot acest munte este acoperit numai cu ferigă sub formă de palmieri, care este aşa de ordonat aranjată încît juri că este plantaţie.

După această oprire am pornit spre oraşul Rotorua, dar mai aproape de şes am intrat în Pădurea Californiană, cu copaci giganţi şi ca grosime şi ca înălţime. Ca grosime, în medie, trebuie să-şi unească braţele minimum trei oameni, iar înălţimea este în jur de 20 m. Oraşul se găseşte pe malul Lacului Rotorua, care este tot un lac montan, navigabil cu vase de tipul yahturilor, hidroavioane şi alte tipuri de ambarcaţiuni motorizate sau manuale, pînă la nivel de canoe. În faţa portului se găseşte un frumos parc guvernamental, unde atît în apă cît şi pe iarbă circulă ca la ele acasă raţe, gîşte şi lebede, atît albe cît şi negre.

La dispoziţia turiştilor, pe lîngă ambarcaţiunile motorizate sau manuale de toate categoriile, se află şi patru hidroavioane care fac curse regulate şi legătura cu un alt mare lac alpin din mijlocul Insulei de Nord, numit Lacul Taupa, la poalele Muntelui Ruapehu, de peste 3.000 m înălţime, cam la jumătatea distanţei dintre Tauranga şi Napier. Aici am luat prînzul, timp pe care consider că l-am pierdut, în loc să merg în port să filmez şi să fotografiez lumea, păsările minunate, mai ales lebedele negre, ambarcaţiunile, hidroavianele şi peisajul din parcul guvernamental.

(va urma)

Prof.dr. ing. Pompiliu MANEA
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România