Avem Guvern!

RADU VIDA

Ce se poate reproşa unui guvern? Nimic. Sau totul. Depinde din ce avion priveşti lucrurile şi dacă, realmente, te interesează ce şi cum în Ţărişoară. Guvernul Cioloş s-a născut în condiţii dificile (ţinînd cont de demisia guvernului Ponta, dezastrul de la clubul Colectiv şi ororile atacului terorist de la Paris). Sensibilitatea publică este cu ştacheta foarte ridicată, politicul are de suferit, iar civilii…

Ei bine, dacă ne referim la cei ce simt nevoia de a fi conduşi, trebuie spus fără nici un fel de rezervă că degringolada, odată instalată, în spaţiul public se debitează o serie de prostii. De la naivităţi pardonabile, la injurii gratuite şi răutăţi necenzurate. Trec peste „maselor largi” (demonstranţi, afiliaţi sau nu unor organizaţii ce-şi zic civile, de parcă militarii sau popii n-ar face parte tot din ceea ce numim generic „societate”). Trec şi peste mesajele partidelor, puse în faţa unui fapt mai puţin obişnuit pentru ele: părăsirea guvernării şi a opoziţiei. Sau, dacă vreţi, pasul înapoi, pentru că Execuvitul, în alcătuirea sa de tehnicieni, nu are a se subordona „directivelor de partid” (nu-mi place ideea de tehnocrat, aşa că cer îngăduinţa de a nu folosi şi, mai ales, de a nu îngădui să se alunece în această postură). Sigur că, pînă la urmă, tot politicile partidelor primează, iar susţinerea din toate punctele cardinale ale politicilor vine doar din capacitatea miniştrilor de a găsi soluţiile de slalom într-ale supravieţuirii.

Mă opresc la „prostioarele” UDMR-ului, nu pentru că vocea lui Kelemen Hunor a fost mai falsă decît în alte dăţi, ci pentru că, realmente, această uniune-partid nu-şi mai găseşte cadenţa, pentru care a fost plămădită la Budapesta..

În primul rînd, că nu mai avem de a face cu o uniune a tuturor. Sînt cîteva facţiuni fundamentaliste, care nu şi-au putut ascunde pornirile radicale şi care s-au constituit sub aripa trădătoare a Tokes-ului. Episcopul-parlamentar însă nu a putut distruge UDMR-ul, aşa că, din cînd în cînd, îşi înfige colţii în uniunea care l-a propulsat spre politichia bănoasă. Era să zic „marea politichie”, dar, credeţi-mă, fostul mare pastor este aşa de… mic, încît nici măcar interesele extremismelor din UE nu-l agreează.

Kelemen Hunor, însă, a grăit. Şi, evident, cu toată diplomaţia, sau, mai bine spus, cu toată stăpînirea de sine de care a dat dovadă, n-a reuşit să mascheze adevăratele simţăminte faţă de acest moment important de alcătuire a unui nou guvern. Evident că alta ar fi fost situaţia dacă premierul Cioloş ar fi desemnat şi cîţiva reprezentaţi ai maghiarimii în guvern. Cum acest lucru nu s-a întîmplat (strada a cerut un guvern de oameni-tehnicieni, iar după părerea unora, întreaga masă a minorităţii maghiare este unidirecţional politizată), cum nu există posibilitatea justificării existenţei UDMR în afara guvernării, preşedintele formaţiunii s-a dat la ministeriabili. Şi cel mai la îndemînă a fost nominalizatul pentru portofoliul dezvoltării regionale, dl. Sebastian Dîncu. N-a contat că dl. Dîncu e cel mai bun în consultare politică şi dialog social, că are cea mai bună expertiză în strategii guvernamentale, că a fost deputat şi ici şi colo, observator la PE (membru al Comisiei de dezvoltare regională, evaluator de excepţie, dascăl ş.a.m.d.). Ei! Dar a fost, subliniez, a fost în PSD! Crimă! Evident că Hunor nu s-a lăudat că şi el este, subliniez, este într-un partid etnic, că a fost vicepremier, ministrul culturii etc., locuri unde n-a făcut nimic. Pe cînd ministrul Dîncu a lăsat amintirea unor lucruri bine făcute, apartenenţa la disidenţa „Grupului de la Cluj” (unde toţi trei miniştrii au avut contribuţii esenţiale la dezvoltarea şi mersul înainte al României).

Avem, aşadar, Guvern. Prezidenţial. Bun? Rău? Vom vedea. Cert este că, la prima sau, mai bine spus, la a doua strigare, lista arată bine. Cei cunoscuţi stau bine pe picioarele lor… manageriale. Cei necunoscuţi au ceea ce se numeşte expertiză de civili şi tehnicieni. Şi, pînă la urmă, cum spuneam, tot partidele veghează la alcătuirea bugetului, la programarea alegerilor, la politicile econmice şi sociale.

Subliniez, însă: partidele!