Autostrada Turda – Sebeş era să se împotmolească în «Fîntîna plîngerii»

La sediul Primăriei municipiului Aiud a avut loc o şedinţă cu reprezentanţi de nivel decizional ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADR), la care au participat primarii localităţilor tranzitate de viitoarea autostradă Turda – Sebeş, respectiv reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Alba. La această întîlnire, desfăşurată luni, 17 iunie, a participat şi primarul comunei Mihai Viteazu, Zeng Ioan.

În cadrul întîlnirii, proiectantul a prezentat traseul viitoarei autostrăzi, modificat pentru a evita anumite complicaţii ce s-ar fi ivit pe traseul iniţial. Astfel, în ceea ce priveşte perimetrul comunei Mihai Viteazu, potrivit primei variante de traseu, un racord al autostrăzii Turda – Sebeş trecea pe deasupra depozitului Kaufland. În şedinţa de marţi, 18 iunie, a Consiliului comunal, primarul Zeng Ioan a mai precizat că proiectantul a operat şi alte modificări ale traseului viitorei autostrăzi de pe teritoriul comunei Mihai Viteazu. Astfel, s-au găsit soluţii tehnice pentru a evita trecerea altui racord al autostrăzii Turda – Sebeş peste cantonul de cale ferată din Mihai Viteazu. A scăpat de la distrugere şi «Fîntîna plîngerii», un izvor situat undeva deasupra depozitului de muniţii al armatei. Zeng a precizat că apa va continua să izvorască din «Fîntîna plîngerii», deoarece pe o distanţă de 200 de metri în jurul depozitului de muniţii nu se poate construi nimic, potrivit reglementărilor în vigoare pentru domeniul apărării naţionale.

În cursul întîlnirii de la Aiud,oraş aflat cam la jumătatea distanţei dintre Turda şi Sebeş, reprezentanţii CNADR au precizat că proiectantul a găsit soluţiile tehnice pentru evitarea demolării unor case din satul Oarda şi a strămutării a două cimitire din Sîncrai şi Gîmbaş, localităţi aparţinătoare municipiului Aiud.

În ceea ce priveşte despăgubirile acordate proprietarilor pe ale căror terenuri va trece viitoarea autostradă, sumele nu sînt atît de spectaculoase ca şi în cazul Autostrăzii Transilvania. Primarul din Mihai Viteazu, Zeng Ioan, a spus că la întîlnirea de la Aiud s-au vehiculat preţuri între 0,5 lei şi, cel mult, 4 euro pe metru pătrat. Pentru stabilirea sumelor respective s-a luat în calcul media pe ţară a preţurilor cu care s-au tranzacţionat terenurile în anul 2012, aşa cum rezultă din documentele de vînzare – cumpărare încheiate la birourile notariale. Consilierul Romul Moisă a apreciat preţurile drept mici şi a spus că acestea sînt consecinţa nedeclarării sumelor reale cu care se vînd terenurile.

Proiectul autostrăzii Sebeş-Turda ar putea fi finalizat în august 2013, iar, în funcţie de durata procedurilor de licitaţie pentru atribuirea contractelor de lucrări, construcţia ar putea începe anul acesta. Termenul de finalizare este anul 2016.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.