Autonomia Justiţiei – pe buzunarul cetăţeanului

Ilie CĂLIAN

Era de aşteptat ca Traian Băsescu să refuze numirea procurorului general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Asta, pentru că propunerile au venit de la ministrul Justiţiei Mona Pivniceru, şi nu de la Monica Macovei. “Motivaţia principală” – se spune într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale – ar fi “lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie”. Deci, nu ar fi vorba de încălcarea legii şi procedurilor, ci de faptul că procesul de selecţie nu a fost “stimulativ”.

Te apucă rîsul cînd auzi o astfel de explicaţie. În realitate, despre aceste posturi se vorbea încă dinainte de căderea Guvernului M.R. Ungureanu şi chiar a ultimului Guvern Boc, astfel a fost suficient timp de gîndire pentru procurorii “cu bune performanţe”. De fapt, Băsescu ţine cu dinţii de privilegiul său de a numi – prin intermediul unor magistraţi-marionete – procurorii şi a putea, astfel, să continue să-şi şantajeze şi compromite adversarii politici cu dosare fabricate. Ne amintim că, la începutul acestei luni, la şedinţa de la Consiliul Superior al Magistraturii, Băsescu afirma că nu se grăbeşte cu aprobarea sau respingerea  propunerilor pentru cele două funcţii, preferînd să-şi păstreze cît poate vechii supuşi. Motivaţia sa era penibilă. El cita un articol din Constituţie, dar îl cita incomplet şi îl interpreta după voia sa. De fapt, îndată ce a preluat preşedinţia şi a instalat-o pe Monica Macovei în postul de ministru al Justiţiei, Băsescu a obţinut – prin majoritatea parlamentară de atunci (PD, PNL, UDMR, PC) – modificarea legii, în sensul ca Monica Macovei să-i trimită direct propunerile persoanelor agreate de el. Atunci, legea era “bună”. Acum nu mai este?! Acum Băsescu se gîndeşte că ar trebui modificată în aşa fel, încît nu ministerul Justiţiei să facă nominalizările – după consultarea CSM -, ci doar CSM. Asta, pentru că, deocamdată, mai dispune de anumite persoane din conducerea CSM.

Numai că, iată, judecătorii s-au săturat nu de subordonarea politică – pentru că ea n-a existat cu adevărat -, ci de subordonarea faţă de Băsescu şi oamenii săi din PDL. Aşa se explică ofensiva pentru înlăturarea din CSM a unor persoane despre care se ştie că “îl au pe naşu’ în suflet” – adică sînt supuşii lui Băsescu. Culmea este că acela care vorbeşte despre faptul că selecţia pentru funcţia de procuror general şi de şef al DNA a fost lipsită de transparenţă este exact acela care a orchestrat alegerile pentru CSM şi ÎCCJ, adică Băsescu.

Paralel cu luptele interne ale magistraţilor, cetăţenii şi presa au devenit tot mai interesaţi de problemele Justiţiei – mai ales de abuzuri şi decizii greşite, care ajung – doar unele dintre ele! – să fie soluţionate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Iar CSM se arată nemulţumit de aceste discuţii, spunînd că “răspunderea nelimitată şi automată a magistratului, în toate cazurile de erori judiciare, ar fi de natură să afecteze însăşi independenţa acestuia”. În schimb, să stăm liniştiţi, pentru că “statul garantează repararea prejudiciilor cauzate prin sistemele judiciare”. În sprijinul afirmaţiilor conducerii CSM, aceasta aduce ca argument o rezoluţie a Asociaţiei Europene a Magistraţilor şi o “opinie” a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.

E bine, numai că ar fi de făcut două observaţii. Mai întîi: faptul că diverse organisme ale magistraţilor se citează unele pe altele, pentru a se proteja faţă de opinia publică, nu înseamnă că opiniile respective nu pot fi dezbătute şi contrazise – tocmai pentru că sînt făcute “pro domo”, pentru apărarea propriilor interese. În al doilea rînd: faptul că “Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cuazate prin erorile judiciare” nu este de natură să ne bucure – întrucît plata aceea se face din buget, adică din buzunarele noastre. Desigur, problema răspunderii magistraţilor poate fi rezolvată pe diverse căi. Dar cea mai sigură este selecţia şi promovarea acestora, respectîndu-se deopotrivă exigenţele moral-deontologice şi cele de competenţă. Simplu nu este, dar nici pentru noi, cetăţenii, nu este simplu să suportăm o Justiţie injustă.