Automobilism / Klausenburg Retro Racing a ajuns la ediţia a 3-a

foto-autoCluj-Napoca găzduieşte începând de astăzi şi până duminică cea de-a treia ediţie a evenimentului Klausemburg Retro Racing, destinat în principal pasionaţilor de automobile retro. Evenimentul este inclus în calendarul competiţiilor ce se desfăşoară sub egida Retromobil Club România şi Federaţia Internaţională a Vehiculelor Antice, pe scurt FIVA. Precedentele două ediţii ale Klausenburg Retro Racing s-au bucurat de un real succes şi au reuşit să strângă un număr mare nu doar de spectatori, ci şi de concurenţi, posesori ai unor maşini cu o vechime egală sau mai mare de 30 de ani. Dealtfel, acesta reprezintă şi principalul criteriu de participare. O altă condiţie este ca maşinile să se afle în condiţii optime de funcţionare. Organizatorii vor acorda premii pentru cel mai frumos exterior, respectiv pentru cel mai spectaculos interior, pentru cea mai veche maşină înscrisă în concurs, dar şi un premiu de popularitate. Prima ediţie a Klausenburg Retro Racing s-a desfăşurat în 2014, pe Cartodromul din Cluj, cu 45 de maşini la start şi cu trei invitaţi speciali, respectiv Horaţiu Savu, Edwin Keleti şi Thomas Abraham. Cea de-a doua ediţie, desfăşurată în parcarea Polus Center, a avut la start nu mai puţin de 80 de maşini! În final, să mai scriem că şi ediţia din acest an are loc tot în parcarea Polus Center, iar printre invitaţi se află cunoscuţii piloţi locali Thomas Abraham, Danny Ungur şi Edwin Keleti. În această seară, de la ora 19, este programat startul festiv. Sesiunea de sâmbătă începe la ora 10.15, cu prima manşă. Cea de-a doua manşă are loc duminică, tot de la ora 10.15, iar festivitatea de premiere de la ora 18.30.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.