Automobilism / Clujeanul Simone Tempestini – campion naţional pentru al doilea an consecutiv

  • Pilotul echipei Napoca Rally Academy a câştigat la pas Raliul Iaşului, penultima etapă a sezonului în Campionatul Naţional de Raliuri. Ultima etapă este Raliul Harghitei, programat în zilele de 7 şi 8 octombrie.

simone-tempestini
Simone Tempestini

Ediţia 2016 a  Campionatului Naţional de Raliuri se apropie cu paşi repezi de final. La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc Raliul Iaşului, a şaptea şi totodată penultima etapă din calendarul competiţional, ultima fiind programată în zilele de 7 şi 8 octombrie, la Harghita. Raliul Iaşului ne-a lămurit în privinţa noului campion al României, care este acelaşi ca şi în 2015, respectiv clujeanul Simone Tempestini. Mica-mare diferenţă este că pilotul echipei Napoca Rally Academy l-a avut în acest sezon în dreapta sa, pe post de navigator, pe la fel de tânărul Marc Banca, fiul lui Dacian Banca. După ce în sezonul trecut a pilotat a alături de experimentatul Dorin Pulpea. Aflat la volanul unui Ford Fiesta R5, Simone Tempestini a încheiat raliul moldav cu timpul de 1:10:41.7. Pe locul al doilea s-a clasat braşoveanul Dan Gârtofan, aflat la volanul unei Skoda Fabia R5. Acesta a trecut linia de sosire la aproape două minute în urma învingătorului. Podiumul a fost completat de ungurul Szabo Gergo (Mitsubishi Lancer Evo IX). Dintre clujeni, Edwin Keleti (copilot Toni Avram), aflat la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo X, s-a clasat pe locul 6 la general, respectiv pe locul secund la clasa 3. Clasă câştigată de Manuel Mihalache. De notat că Edwin Keleti a primit o penalizare de 10 secunde. Horaţiu Savu (copilot Valentin Brădăţeanu) a terminat cursa pe locul 8 la general şi pe 3 la clasa 3. Echipajul Bogdan Marişca – C. Poenaru (Ford Fiesta R5) a abandonat după cea de-a patra probă specială (Blanc Cotnari – Ciocaboca 2, în lungime de 14,85 kilometri). Raliul Iaşului a cuprins nouă probe speciale, însumând 117,9 kilometri. Prima a fost câştigată de Szabo Gergo, iar următoarele opt de Simone Tempestini. La startul raliului s-au aliniat 49 de echipaje. Lungimrea totală a raliului a fost de 414,9 kilometri. Din aceştia, doar 1,9 kilometri s-au desfăşurat pe asfalt.

În urma victoriei de la Iaşi, Simone Tempestini acumulează 223 de puncte. Pe locul secund în clasamentul general se află Dan Gârtofan, cu 180 de puncte, care a câştigat lupta cu Edwin Keleti. Acesta urmă are 140 de puncte şi va trebui să se mulţumească cu locul al treilea la finalul sezonului. Ungurul Szabo Gergo este al patrulea, cu 114 puncte. La mare distanţă, pe locul cinci, se află Bogdan Marişca, cu 78 de puncte.

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.